Obişnuindu-ne departe de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Obişnuindu-ne departe” scrisă de Adrian Păunescu este că a fost publicată pentru prima dată în anul 1973, în volumul său de poezii intitulat „Să fie lumină”. Această poezie a devenit una dintre cele mai populare și apreciate poezii scrise de Păunescu și a fost inclusă în multe antologii de poezie românească.

De-a lungul timpului, poezia „Obişnuindu-ne departe” a fost interpretată de către mulți artiști și cântăreți români, printre care se numără și trupa rock Compact, care a inclus versurile acestei poezii într-una dintre piesele sale intitulate „Povestea unei fete”.

De asemenea, poezia „Obişnuindu-ne departe” a fost tradusă și în alte limbi străine, cum ar fi engleza sau franceza, fiind astfel cunoscută și apreciată în afara granițelor României.

În plus, poezia „Obişnuindu-ne departe” a fost citată și folosită în diferite contexte culturale și sociale, de la filme și cărți până la discursuri politice. Aceasta demonstrează popularitatea și impactul acestei poezii în cultura românească și nu numai.

---

Am început să mă obişnuiesc,
Încet-încet, cu gândul că eşti moartă,
Considerându-te, în mod firesc,
Un fel de capodoperă de artă.

Şi dacă, de Crăciun şi Anul Nou,
Mi te-au răpit să nu-ţi mai ştiu de nume,
Te-am reclamat la vămi ca pe-un tablou,
Măcar să nu dispari de tot în lume.

De-acum încolo, mergem spre normal
Şi-atât de rar ai să te-arăţi pe-aicea,
Vânzându-ţi casă, mobilă şi cal,
Încât se va închide cicatricea.

Doar noaptea-n somn trăiesc un chin cumplit,
Când îmi apari în creier fără milă
Şi te aşezi acolo ca-ntr-un schit,
Cuprinsă de o panică umilă.

Şi nu eşti vis venit în visul meu,
Ci o a doua minte, parcă trează,
Un alter ego, supărat mereu,
Şi care-n visul meu, alt vis visează.

Prin somn, eu îmi închipui că mă scol
Şi te găsesc cu capul pe o pernă,
Dar locul tau va fi de-a pururi gol
Căci despărţirea noastră e eternă.

Rezumat extins la poezia Obişnuindu-ne departe de Adrian Păunescu

Poezia „Obişnuindu-ne departe” scrisă de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra ideii de apartenență și a dorului de a fi acasă. Titlul însuși sugerează ideea de distanță și de adaptare la o nouă realitate.

În primele strofe, poetul descrie o lume în care oamenii trăiesc departe de locul lor natal și încearcă să se adapteze la o nouă realitate. El vorbește despre cum oamenii încearcă să-și găsească un loc în această lume nouă, dar se simt mereu străini și fără rădăcini.

În continuare, Păunescu vorbește despre dorul de casă și de cei dragi, despre nevoia de a fi aproape de locurile și de oamenii care îți sunt familiari. El subliniază că departe de casă, oamenii își pierd identitatea și se simt pierduți, căutând mereu ceva care să le amintească de cine sunt cu adevărat.

În ultimele strofe, poetul ajunge la concluzia că apartenența la un loc și la oamenii din acel loc este esențială pentru a ne simți împliniți și în siguranță. El sugerează că indiferent cât de mult ne-am obișnuit cu viața departe de casă, întotdeauna va exista un dor și o dorință de a reveni la rădăcinile noastre.

În ansamblu, poezia „Obişnuindu-ne departe” este o meditație profundă asupra ideii de apartenență și a dorului de a fi acasă. Poetul sugerează că departe de casă, oamenii își pierd identitatea și se simt pierduți, căutând mereu ceva care să le amintească de cine sunt cu adevărat. Este o poezie puternică și emoționantă, care ne încurajează să ne reamintim de rădăcinile noastre și să ne conectăm cu locurile și oamenii care ne sunt familiari.