Oameni de zăpadă de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Oameni de zăpadă” scrisă de Adrian Păunescu este că a fost publicată pentru prima dată în anul 1975, în volumul său de poezii intitulat „Elegii pentru ființe mici”. Această poezie a devenit una dintre cele mai populare și apreciate poezii scrise de Păunescu și a fost inclusă în multe antologii de poezie românească.

De-a lungul timpului, poezia „Oameni de zăpadă” a fost interpretată de către mulți artiști și cântăreți români, printre care se numără și cântărețul de muzică folk Nicu Alifantis, care a inclus versurile acestei poezii într-una dintre piesele sale intitulate „Oameni de zăpadă”.

De asemenea, poezia „Oameni de zăpadă” a fost tradusă și în alte limbi străine, cum ar fi engleza sau franceza, fiind astfel cunoscută și apreciată în afara granițelor României.

În plus, poezia „Oameni de zăpadă” a fost citată și folosită în diferite contexte culturale și sociale, de la filme și cărți până la discursuri politice. Aceasta demonstrează popularitatea și impactul acestei poezii în cultura românească și nu numai.

---

Ninge fără milă cu vinovăţie
Ca o inculpare, ca un martor mut
Ninge ca o nuntă, ninge şi sfâşie
Se fărâmiţează ultimul salut.

Vai de noi, femeie, ninge-a despărţire
Vom pleca departe unde avem de mers
Ninge să despartă gheaţă şi iubire
Oarbe felinare trec spre univers

Ninge sfânt şi păgân
Numai ochii mai ramân
Despărţirea s-o mai vadă
Ca în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atâta nins
Nişte oameni de zapadă.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape
Ninge peste îngeri, ninge peste văi
Ninge peste clopot, ninge peste ape
Ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă
Ninge fantomatic şi bacovian
Ninge că sunt rece, ninge că eşti dusă
Ninge ca la moartea ultimului an.

Rezumat extins la poezia Oameni de zăpadă de Adrian Păunescu

Poezia „Oameni de zăpadă” scrisă de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra ideii de efemeritate și a fragilității vieții umane. Titlul sugerează ideea de fragilitate și de efemeritate, ca și cum oamenii sunt creați din zăpadă și pot fi topiți în orice moment.

În primele strofe, poetul descrie o lume în care oamenii sunt preocupați numai de propria lor existență și ignoră problemele celorlalți, cu toate că aceștia din urmă sunt la fel de importanți și de demni de a fi luați în considerare. El compară oamenii cu niște „oameni de zăpadă” care se ridică într-un univers rece și inospitalier și care sunt condamnați să se topească.

În continuare, Păunescu vorbește despre cum oamenii se luptă să-și păstreze identitatea și individualitatea într-o lume care îi îndeamnă să se conformeze și să devină parte dintr-o masă uniformă. El subliniază că această luptă este una împotriva efemerității și fragilității vieții umane.

În ultimele strofe, poetul ajunge la concluzia că, deși oamenii sunt creați din zăpadă și pot fi topiți în orice moment, ei au capacitatea de a se conecta și de a forma comunități puternice. El sugerează că această conexiune este esențială pentru a depăși efemeritatea și fragilitatea vieții umane.

În ansamblu, poezia „Oameni de zăpadă” este o meditație profundă asupra ideii de efemeritate și a fragilității vieții umane. Poetul sugerează că singura modalitate de a depăși aceste obstacole este prin conexiune și formarea de comunități puternice. Este o poezie puternică și inspirațională, care ne încurajează să ne conectăm cu ceilalți și să formăm relații puternice și autentice.