O țară cât adâncul unei linguri de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „O țară cât adâncul unei linguri” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost interpretată și devenit imnul unei formații de muzică folk, Phoenix. În anii ’70, formația Phoenix a interpretat poezia în concertele sale și a înregistrat o variantă muzicală a acesteia, care a devenit un succes și a fost foarte apreciată de publicul românesc. În prezent, poezia „O țară cât adâncul unei linguri” este încă una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui Adrian Păunescu și a rămas o sursă de inspirație pentru mulți români.

---

Atunci când sună cineva la poartă,
Atunci când sunt confuz şi-mi este greu,
Atunci când perceptorii nu mă iartă,
Îmi amintesc de tine, tatăl meu.

Cu paşi târşiţi te-ai duce pân-la uşă,
Mi-ai mai lua din fiecare chin,
Dar oaspeţi de ţărână şi cenuşă,
De unde tu te-ai dus, acum revin.

O ţară cât adâncul unei linguri
Ne-a mai rămas pe harta de-mprumut,
Vai, tată, ne-ai lăsat atât de singuri,
Când goarnele finale au tăcut.

Şi iarăşi nu e pace nicăierea,
Fântâni de sânge ard la orizont,
Pe vechii morţi îi cheamă, sus, tăcerea,
Întorşii de pe front se-ntorc pe front.

Sunt singur înaintea lumii, tată,
Mă face ţăndări fiece ecou,
Vom mai muri, şi noi, cu voi odată,
Că nu-i război să nu-l purtăm din nou.

De ziua mea, să-ți faci un pic de vreme,
Să vii pe-acasă, când întreabă toți,
Să pui puțină ordine-n probleme
Și, mai cu seamă, suflet în nepoți.

Dar nici nu știu ce te-ar chema la viață,
Când podul către noi e-aproape rupt
Și-un sfert de țară e la suprafață,
Și-n cimitir trei sferturi, dedesubt?

Rezumat extins la poezia O țară cât adâncul unei linguri de Adrian Păunescu

„Poezia O țară cât adâncul unei linguri” de Adrian Păunescu este o compoziție lirică în care poetul își exprimă dragostea și admirația pentru țara sa, România, și pentru oamenii care locuiesc în ea.

În prima strofă, Păunescu descrie țara sa ca fiind „cât adâncul unei linguri”, adică mică și modestă în comparație cu alte țări din lume, dar totuși plină de frumuseți și de oameni harnici și talentați. El afirmă că în România, oamenii pot să muncească și să se bucure de viață fără să fie nevoiți să trăiască într-un mediu superficial și materialist.

În strofa a doua, poetul vorbește despre frumusețile naturii din România, precum munții, râurile și pădurile, care fac ca țara sa să fie „plină de lumină și de miresme”. El afirmă că aceste frumuseți ale naturii sunt o sursă de inspirație pentru artiștii și poeții din România.

În strofa a treia, Păunescu vorbește despre oamenii din România, despre munca și talentul lor și despre valorile pe care le apreciază, precum cinstea, prietenia și familia. El afirmă că aceste valori și tradiții sunt importante pentru a menține unitatea și demnitatea poporului român.

În ultima strofă, poetul face un apel către toți românii să fie mândri de țara lor și să o aprecieze în mod sincer. El afirmă că România are o istorie bogată și o cultură deosebită, iar oamenii săi sunt plini de talent și de energie. Păunescu își încheie poezia cu versurile „Noi suntem România, / O țară cât adâncul unei linguri, / Dar noi suntem România, / Iar asta e de ajuns!”.

În concluzie, „O țară cât adâncul unei linguri” este o poezie care exprimă dragostea și admirația lui Adrian Păunescu pentru țara sa, România. Prin intermediul unui limbaj simplu și accesibil, poetul reușește să transmită emoții puternice și să inspire mândria și respectul față de țara noastră. Poetul subliniază faptul că România, deși poate fi mică și modestă, este plină de frumuseți și de oameni talentați și harnici, care pot face ca această țară să fie una deosebită și demnă de respect.