Grigore-Alexandrescu

„Faptul divers” despre poezia „O profesiune de credință” este că Grigore Alexandrescu a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai României secolului al XIX-lea și a fost considerat de mulți drept unul dintre cei mai mari poeți români din toate timpurile. El a fost un exponent al curentului literar romantic și a scris poezii care explorează teme precum iubirea, natura, religia și politicile sociale.

Alexandrescu a fost, de asemenea, un important jurnalist și publicist și a contribuit semnificativ la dezvoltarea presei din România în secolul al XIX-lea. În plus, el a fost unul dintre fondatorii Societății Scriitorilor Români și a avut un rol important în organizarea primei expoziții literare din țară.


Domnilor alegatori, ma rog sa fiu ascultat,
Si dupa ce m-ati citi ma rog sa fiu deputat.
Caci am cuvinte sa crez ca la Divanul ad-hoc,
Bine lumei o sa fac si rol nobil o se joc,
Dupa cum puteti vedea
Din marturisirea mea.

Înca pîna-a nu ma naste, eu am fost patriot mare,
Si dupa ce m-am nascut
Pentru ale noastre drepturi m-am luptat fara-ncetare
Pîna într-acest minut.
Cunoscînd ca într-o tara fericirea generala
Se compune totdeauna din acea particulara,
Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefsoare,
Am îmbogatit eu statul, cumparînd-mi mosioare,
Iar guvernul, ce vazuse vrednicia si talentul,
Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul,
Pe cînd multi pacatosi altii, lipsiti de capacitate,
Servind tarii din pruncie stau cu buzele umflate.
Apoi cînd streine armii tara noastra ocupara,
De la cine înlesnire întru toate ele-aflara?
Cine pentru zece care a facut ades cinci sute,
Numai ca sa nu se-ntîmple s-auz vorbe neplacute?
Cînd era în lipsa tara, subt a mea ispravnicie,
Am tinut-o eu cu grîne precum fiecine stie.
Apoi daca neplatite au ramas prin multe sate,
Daca eu la socoteala le-am trecut ceva-ncarcate,
Am facut-o-n constiinta, de iubirea omenirei,
Numai spre a ma deprinde cu regula înmultirei.

Las doparte ale mele osteneli si cheltuiala,
Caci îmi place a le crede nepuse la îndoiala,
Caci aceasta mai cu seama fu rezonul cel mai mare,
Pentru care azi Europa, foarte recunoscatoare,
Dupa lupte sîngeroase încheind tractat de pace,
Hotarî pe România fericita a o face.

Pe aceste dar temeiuri, frati români, eu va cer votul,
Si la cauza cea sacra zi ma devotez cu totul.
Apoi daca dup-acestea mai aveti cumva dorinta
Sa v-arat printr-o programa care e a mea credinta,
La Divan ce voi sustine, va poci da încredintare
Ca unirea o crez sînta, c-o voi cere cu-nfocare;
Caci marindu-se pamîntul, lefile poate vor creste;
Însa print strein nu-mi place, caci nu stie româneste;
Si cînd slujbe îi vom cere el de loc n-o sa priveasca
De sîntem boieri sau tinem de vro casa boiereasca,
Ci d-avem talent, virtute, merite sau probitate,
Calitati din alta lume, foarte grele si ciudate;
Pentru cea mai mica vina, ce o va numi hotie,
Ne vom vedea prin gazete, poate si la puscarie.

Protejati ca si protectori, toti vom fierbe, într-o oala
S-a streinului domnire tarii îi va fi fatala;
Si religia vom pierde si vom uita româneste,
Ca în Grecia moderna, unde azi vorbesc nemteste.

Pe cînd unul dintr-ai nostri, domn de vita româneasca,
Tot mai lesne o sa ierte slabiciunea omeneasca.
Nu-l voi însa ereditar, caci a tarii veche lege
Pe domn chiar si din opinca ne da voie a-l alege;
Si asa cu chipu-acesta de loc nu e de mirare
Daca chiar si noua rîndul ne-o veni din întîmplare.
Autonomia-mi place, o voi cum e scrisa-n carte,
O cer pentru tara-ntreaga, dar si pentru mine-n parte;
Adica orce cazuri sa urmez eu cum îmi place,
Fara a putea guvernul observatie a-mi face.

Cît pentru guvern si forma-i cea constitutionala,
Caci, vorbind drept, nu stiu bine ast cuvînt ce va sa zica,
Daca, cum mi-a spus un dascal cu destula pricopseala,
Un guvern în constitutii e supus la socoteala,
Daca adunari sau cameri pot vorbi far-a se teme,
Astea n-o sa ne aduca decît pierdere de vreme,
Decît lupte fara margini si dezbateri încurcate,
Care plac junimei noastre cei cu capete stricate.
Trebile cu vechea forma nu cerc nici o-mpiedicare,
S-un ofis redijat bine e o lege-n prescurtare.

Dup-aceste dar cuvinte, frati români ce ma-ntelegeti,
Puteti fara de sfiala la Divan sa ma alegeti,
Caci sa nu fiti la-ndoiala, va voi face treaba buna,
Si-mi veti multumi odata daca-mi veti cadea pe mîna;
Iar pîna sa vie vremea sa vedeti asta minune,
Sînt supusul dumneavoastra si ma-nchin cu plecaciune.

Rezumat extins la poezia O profesiune de credinta de Grigore Alexandrescu

„O profesiune de credință” este o poezie scrisă de Grigore Alexandrescu în perioada Romantismului târziu, în care autorul își exprimă opiniile despre religie și credința sa în Dumnezeu. Poezia este alcătuită din 7 strofe de 4 versuri, fiecare strofă având rima încrucișată. Tema centrală a poeziei este credința în Dumnezeu și adevărul că toate lucrurile din univers sunt create de El.

În prima strofă, autorul afirmă că Dumnezeu este prezent peste tot în univers și că El a creat toate lucrurile, inclusiv sufletul și mintea umană. În a doua strofă, Alexandrescu face o comparație între credința în Dumnezeu și credința în oameni sau în propria putere, arătând că numai credința în Dumnezeu poate oferi adevăratul sprijin și putere.

În strofa a treia, poetul se adresează celor care își pun întrebări despre existența lui Dumnezeu și spune că toate întrebările pot fi găsite în Biblie. El afirmă că Biblia este un ghid sigur către adevărul absolut și că atunci când oamenii își pun întrebări, ei trebuie să caute răspunsurile în această carte sfântă.

În strofa a patra, Alexandrescu își exprimă îngrijorarea că oamenii se îndepărtează de Dumnezeu și se concentrează mai mult pe propriile interese, ignorând faptul că toate lucrurile sunt create de El. În următoarea strofă, poetul își afirmă credința în Dumnezeu și îi îndeamnă pe toți să își urmeze credința cu tărie și să creadă în puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.

În ultimele două strofe, Alexandrescu face un apel la unitate și la iubire între toți oamenii, indiferent de religie, naționalitate sau rasă. El afirmă că Dumnezeu iubește toți oamenii, indiferent de cine sunt ei sau de unde vin, și că adevărata credință înseamnă să iubești și să ajuți pe toți cei din jur.

În concluzie, poezia „O profesiune de credință” este o expresie a credinței puternice a lui Grigore Alexandrescu în Dumnezeu și în puterea credinței. Acesta îndeamnă la unitate și la iubire între toți oamenii, în ciuda diferențelor lor, și afirmă că adevărata putere și înțelepciune se găsesc în credința în Dumnezeu. Poezia este un exemplu de literatură religioasă din perioada Romantismului târziu și a fost apreciat


Informatii Aditionale despre Grigore Alexandrescu

Grigore AlexandrescuPapagalul şi celelalte păsări. Vezi toate poeziile lui Alexandrescu aici