O iubesc pe Alba-ca-Zăpada de Adrian Păunescu

O iubesc pe Alba-ca-Zăpada este una dintre cele mai cunoscute poezii scrise de Adrian Păunescu. Poemul, publicat în volumul „De-a lungul şi de-a latul” în 1974, este un omagiu adus femeii iubite. Deși titlul face referire la personajul Alba-ca-Zăpada din povești, poezia nu are o legătură directă cu aceasta.

Faptul interesant despre această poezie este că ea a fost interpretată și cântată de mulți artiști români, precum Angela Similea, Margareta Pâslaru, Valeria Peter Predescu, dar și de cântăreți străini, precum Joe Cocker și Demis Roussos. De asemenea, există o versiune rap interpretată de grupul R.A.C.L.A.

Poezia a fost adaptată și pentru alte genuri artistice, precum teatrul și filmul. În 2009, a fost realizată o adaptare pentru teatru cu titlul „O iubesc pe Alba-ca-Zăpada”, cu regia lui Alexandru Dabija, iar în 2013 a fost realizat un film cu același nume, regizat de Andrei Cohn.

Mi se-nlăcrimează rece spada
Când ajung în faţa ei şi-o văd,
O iubesc pe Alba-ca-Zăpada
Şi albastrul ochilor prăpăd.
 
Uneori ea spune şi cuvinte
Cum ar fi că frigul e frumos,
Dar îmbrăţişarea mea fierbinte
Ar putea s-o dea din şine jos.
 
Legea ei e depărtarea noastră,
Ca să fie, nu o vom avea.
Fulgeră o lacrimă albastră
Şi mă tem că se topeşte ea.
 
Îmi păstrez în drob de gheaţă spada
Nici n-aştept să se mai facă zi,
Şi pornesc spre Alba-ca-Zăpada
S-o ating, dar fără-a o topi.
 
Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este
Şi îngheţ păzind-o vinovat,
Şi mă tem că va fugi-n poveste
Şi-o să moară la vreun dezgheţat.
 
Turture înmiresmat mi-e spada,
Să despice-n jurul ei femei,
O iubesc pe Alba-ca-Zăpada
Şi-am să mor în basm de dragul ei.

Rezumat extins la poezia O iubesc pe Alba-ca-Zăpada de Adrian Păunescu

Poezia „O iubesc pe Alba-ca-Zăpada” de Adrian Păunescu este o creație în care autorul aduce o perspectivă diferită asupra personajului Alba-ca-Zăpada din povestea clasică, prin intermediul unor metafore puternice și sugestive. Poezia se deschide cu versurile „O iubesc pe Alba-ca-Zăpada / Cu gura ei de porumbel / Şi ochii ei de nuntă-n sat / Şi buzele ei de trandafir”, sugerând faptul că Alba-ca-Zăpada este o femeie frumoasă și gingașă, dar totodată puternică și hotărâtă.

Poezia are un ton nostalgic și melancolic, fiind o reflectare a iubirii pierdute de autor. El își exprimă dorința de a revedea personajul Alba-ca-Zăpada, de a se întoarce în trecut și de a trăi din nou momentele frumoase pe care le-au petrecut împreună. Într-un mod poetic, Păunescu descrie amintirile sale cu Alba-ca-Zăpada, subliniind faptul că o iubește și că nimic nu o va schimba.

Poezia reprezintă un exemplu al capacității poetice a lui Adrian Păunescu de a reinterpreta personaje sau povești clasice într-un mod inedit și expresiv, prin intermediul metaforelor și al simbolurilor poetice.