Nunta Zamfirei de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Nunta Zamfirei” de George Coşbuc este că aceasta este inspirată din tradițiile și obiceiurile populare românești, inclusiv din legende și povești populare care au fost transmise din generație în generație.

Poezia este considerată unul dintre cele mai cunoscute și apreciate texte literare din literatura populară românească, fiind studiată în școli și universități și fiind prezentă în manualele școlare. De-a lungul timpului, poezia a fost adaptată în diferite forme artistice, inclusiv în teatru și film, consolidându-și astfel poziția ca una dintre cele mai cunoscute și iubite povești populare.

De asemenea, este interesant faptul că poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine și a fost apreciată și în alte culturi, fiind considerată o operă de referință a literaturii populare. Poezia a fost inclusă în antologii literare și a inspirat diferite creații artistice în diferite țări din lume.

George Coşbuc a fost un important poet și publicist român care a scris mai multe opere literare de referință în literatura română, inclusiv în literatura populară. Poezia „Nunta Zamfirei” este una dintre cele mai cunoscute creații ale sale și este considerată un simbol al culturii și tradițiilor populare românești.

---

E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Şi-avea o fată, fata lui
Icoană-ntr-un altar s-o pui
La închinat.
 
Şi dac-a fost peţită des,
E lucru tare cu-nţeles,
Dar dintr-al prinţilor şirag,
Câţi au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.
 
El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinţ frumos şi tinerel,
Şi fata s-a îndrăgit de el.
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.
 
Şi s-a pornit apoi cuvânt!
Şi patru margini de pământ
Ce strâmte-au fost în largul lor,
Când a pornit s-alerge în zbor
Acest cuvânt mai călător
Decât un vânt!
 
Ca ieri, cuvântul din vecini
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsând pe toţi, din cât afund
O mie de crăimi ascund,
Toţi craii multului rotund
De veste plini.
 
Şi-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mpărat
Şi regii-n purpur s-au încins,
Şi doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodată.
 
Iar când a fost de s-a împlinit
Ajunul zilei de nuntit,
Din munţi şi văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări,
Nuntaşi din nouăzeci de ţări
S-au răscolit.
 
De cum a dat în fapt de zori
Veneau cu fete şi feciori
Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.
 
Din fundul lumii, mai din sus,
Şi din Zorit, şi din Apus,
Din cât loc poţi gândind să baţi
Venit-au roiuri de-mpăraţi
Cu stemă-n frunte şi-mbrăcaţi
Cum astăzi nu-s.
 
Sosit era bătrânul Grui
Cu Sanda şi Rusanda lui,
Şi Ţinteş, cel cu trainic rost,
Cu Lia lui sosit a fost,
Şi Bardeş cel cu adăpost
Prin munţi silhui.
 
Şi alţii, Doamne! Drag alint
De trupuri prinse-n mărgărint!
Ce fete dragi! Dar ce comori
Pe rochii lungi ţesute-n flori!
Iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.
 
Voinicii cai spumau în salt;
Şi-n creasta coifului înalt
Prin vulturi vântul viu vuia,
Vrun prinţ mai tânăr când trecea
C-un braţ în şold şi pe prăsea
Cu celălalt.
 
Iar mai spre-amiază, din depărtări
Văzutu-s-a crescând în zări
Rădvan cu mire, cu nănaşi,
Cu socri mari şi cu nuntaşi,
Şi nouăzeci de fecioraşi
Veneau călări.
 
Şi ca la mândre nunţi de crai
Ieşit-a în cale-ales alai
De sfetnici mulţi şi mult popor
Cu muzici multe-n fruntea lor;
Şi drumul tot era covor
De flori de mai.
 
Iar când alaiul s-a oprit
Şi Paltin-crai a stărostit
A prins să sune sunet viu
De treasc şi trâmbiţe şi de chiu
Dar ce scriu eu? Oricum să scriu
E neîmplinit!
 
Şi-atunci de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foişor
Ieşi Zamfira-n mers isteţ,
Frumoasă ca un gând răzleţ,
Cu trupul nalt, cu părul creţ,
Cu pas uşor.
 
Un trandafir în văi părea;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brâu de-argint, dar toată-n tot
Frumoasă cât eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.
 
Şi ea mergând spre Viorel,
De mână când a prins-o el,
Roşind s-a zăpăcit de drag,
Vătavul a dat semn din steag
Şi atunci porniră toţi şireag
Încetinel.
 
Şi-n vremea cât s-au cununat
S-a întins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci:
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrângăneii la opinci
Ca-n port de sat.
 
Trei paşi la stânga linişor
Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
Se prind de mâini şi se desprind,
S-adună cerc şi iar se-ntind,
Şi bat pământul tropotind
În tact uşor.
 
Iar la ospăţ! Un râu de vin!
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, şi tot oaspeţi rari,
Tot crai şi tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.
 
A fost atâta chiu şi cânt
Cum nu s-a pomenit cuvânt!
Şi soarele mirat sta-n loc,
Că l-a ajuns şi-acest noroc,
Să vadă el atâta joc
P-acest pământ!
 
De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate şi întrulpe,
Cu ochi şireţi ca cei de vulpe,
Cu rochii scurte până-n pulpe,
Cu păr buclat.
 
Şi principi falnici şi-ndrăzneţi,
De-al căror buzdugan isteţ
Pierit-au zmei din iaduri scoşi!
De-ai fi văzut jucând voioşi
Şi feţi-voinici, şi feţi-frumoşi,
Şi logofeţi.
 
Ba Peneş-Împărat, văzând
Pe Barbă-Cot, piticul, stând
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc! Şi-ntre popor
Sărea piticul într-un picior
De nu-şi da rând!
 
Sunt grei bătrânii de pornit,
Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!
Şi s-au pornit bărboşii regi
Cu sfetnicii-nvechiţi în legi
Şi patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.
 
Şi vesel Mugur-împărat
Ca cel dintâi s-a ridicat
Şi, cu păharul plin în mâini,
Precum e felul din bătrâni
La orice chef între români,
El a-nchinat.
 
Şi-a zis: Cât mac e prin livezi,
Atâţia ani la miri urez!
Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,
Să crească mare şi voinic,
Iar noi să mai jucăm un pic
Şi la botez!

Rezumat extins la poezia Nunta Zamfirei de George Coşbuc

„Nunta Zamfirei” de George Coşbuc este o poezie populară românească care evocă o poveste despre o nuntă în lumea magica a zânelor şi a fecioarelor. Poezia descrie o lume misterioasă în care personajele fantastice, cum ar fi zânele şi năzdrăvanii, se întâlnesc pentru a sărbători nunta Zamfirei, care este descrisă ca fiind cea mai frumoasă și mai tânără zână.

Poezia începe prin a prezenta o lume magică, unde natura și ființele mitice coexistă în armonie. Autorul descrie scene de basm, în care zânele, năzdrăvanii și alte personaje fantastice se adună pentru a sărbători nunta Zamfirei.

În continuare, autorul descrie personajele principale ale poveștii: Zamfira, mirele și ceilalți invitați la nuntă. Zamfira este descrisă ca fiind o zână frumoasă și tânără, atrasă de mirele său, care este descris ca fiind un bărbat puternic și înțelept.

Pe parcursul poeziei, autorul evidențiază obiceiurile și tradițiile nunții, precum dansul și cântecul, care sunt descrise ca fiind magice și pline de farmec. De asemenea, poetul subliniază importanța armoniei dintre natură și ființele mitice, sugerând că aceasta este cheia fericirii și a împlinirii.

În final, poetul subliniază mesajul moral al poveștii, sugerând că dragostea și armonia sunt cele mai importante valori în viață și că acestea sunt cele care duc la fericire și împlinire. Poezia transmite un mesaj de frumusețe și de speranță, invitându-ne să ne bucurăm de magia lumii înconjurătoare și să ne păstrăm mereu un spirit curios și aventuros.

În concluzie, poezia „Nunta Zamfirei” de George Coşbuc este o descriere poetică a unei nunți în lumea magică a zânelor şi a fecioarelor, evidențiind importanța armoniei dintre natură și ființele mitice și subliniind mesajul moral al poveștii: dragostea și armonia sunt cele mai importante valori în viață. Poezia transmite un mesaj de frumusețe și de speranță, invitându-ne să ne bucurăm de magia lumii înconjurătoare și să ne păstrăm mereu un spirit curios și aventuros.