Nuntă în codru de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Nuntă în codru” de George Coşbuc este că aceasta face parte din ciclul său de poezii populare românești, în care autorul evocă viața și obiceiurile populare ale satelor românești.

Poezia a fost publicată pentru prima dată în anul 1892 și a fost primită cu entuziasm de publicul larg, fiind considerată o capodoperă a literaturii românești pentru copii. De-a lungul timpului, aceasta a fost tradusă în diferite limbi străine și a făcut parte din manualele școlare, consolidându-și astfel poziția ca una dintre cele mai iubite poezii pentru copii din România.

De asemenea, „Nuntă în codru” a inspirat diferite opere literare, muzicale și artistice, fiind astfel un simbol al culturii românești. Poezia a fost interpretată în diferite spectacole și evenimente culturale, fiind astfel popularizată și mai mult printre tinerii cititori.

George Coşbuc a fost unul dintre cei mai importanți poeți români ai secolului al XIX-lea și a fost recunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea literaturii românești. Poezia „Nuntă în codru” reprezintă una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale sale, fiind astfel o operă de referință în literatura română.

---

Ce mai chiu şi chef prin ramuri
Se-ncinsese atunci!
Numai fraţi, şi veri, şi neamuri
De-ar fi fost umpleau o ţară!
Dar aşa, că s-adunară
Şi străini din lunci!
 
De mă-ntrebi, eu nu ştiu bine,
Alţii poate ştiu –
Ce să-ntrebi calici ca mine!
Ştiu că lumea dintr-o dată,
S-a trezit că-i adunată
Şi c-o duce-n chiu.
 
Că-ntr-o zi, purtând în mână
Un colac ş-un băţ,
Prepeliţa cea bătrână
S-a pornit şi-n deal şi-n vale,
Şi chema-ntâlnind pe cale
Lumea la ospăţ.
 
– „Ce-i tu, soro?” – „Ce să fie?
Nuntă mare-n crâng!
N-ai văzut tu veselie
De când eşti şi porţi un nume.
Şi-am plecat trimisă în lume,
Oaspeţii să-i strâng.”
 
– „Dar pe mire cum îl cheamă,
Cine-i el şi-al cui?”
– „N-auzişi de sturz, bag samă!
Până şi-mpăratul ştie.”
– „Şi-i bogat?” – „Ce-i pe câmpie,
Tot ce vezi, i-al lui!
 
Iar mireasa! Din cosiţă
Numai flori îi cad.
Mierla e. Şi e pestriţă,
Şi gătită ca o cruce:
Cizme galbene şi-aduce
Tot din Ţarigrad.”
 
– „Ei, atunci să ştii, vecino,
C-am să viu şi eu.”
– „Păi, de bună seamă, vino!”
Tot aşa, cu voie bună,
Prepeliţa-n sârg adună
Pe nuntaşi mereu.
 
Şi s-a strâns din zare naltă
Neamul înaripat,
Şi din crâng, şi de la baltă,
Şi din şesuri, de prin grâne;
Ba şi vrăbii mai bătrâne,
Musafiri din sat.
 
Până-n noapte tot veniră
Şi prin crengi au mas.
Iar în zori se răscoliră,
Şi-n gorun aveau altarul –
Ia închinaţi-mi cu paharul,
Să-mi mai vie glas.
 
Mă-ntrebaţi de nun? Ei, nunul,
Soare-ntr-adevăr:
Dumnealui, mă rog, păunul!
Nună mare – a fost gaiţa,
Stete acasă păuniţa,
Că-i murise-un văr.
 
– „Pop-aveau?” Tu, maică sfântă!
Stai să mai vorbeşti?
Ştii pe ciocârlan cum cântă?
Dumnezeu să-i ţie firea!
A-nvăţat trei veri Psaltirea
La vlădici sârbeşti.
 
Druşte aveau o coţofană
Şi-un cârstei bălţat.
Pitpalacul, nene, n strană!
Iar cădelniţa de aur
O ţinea jupânul graur
Dascălu-nvăţat.
 
Dar să vezi! La socru mare
Zgomote din zori:
Piţigoiul într-una sare,
Steag pe casă şoimul suie.
Gheunoaia bate cuie
Ca s-anine flori.
 
Iar prin cuhnii sfat şi vorbă,
Asta s-o vedeţi!
Prepeliţa face ciorbă,
Presurile fac friptură,
Vin sticleţii şi le-o fură,
Dracii de sticleţi!
 
Şoimii repezi scot în gheare
Carnea din căldări,
Corbul cel cu ciocul tare
Dumicată-n blide-o lasă,
Cintiţoii duc la masă
Rândul de mâncări.
 
Şi, cu şorţ de jupâneasă,
Rândunele vin
Şi deretică prin casă,
Iar pe mese-aştern prosoape
Şi dau laviţele-aproape,
Cane-aduc cu vin.
 
Dar te miri tu, prin pahare
Cine le turna?
Cucul sur, că-i meşter mare
La urat şi-nchinăciune,
E proroc şi-ţi ştie spune
Tot ce-o fi şi-o da.
 
Cântă-n cobză-acum buhaiul
Cel cu gâtul strâmb,
Mierla şuieră cu naiul,
Cu cimpoiul cântă cioara,
Pitulicea cu vioara,
Bufniţa c-o drâmbă.
 
Codobaturi iuţi ca focul,
Tot bătând din cozi,
Măturară-n clipă locul
Şi făcur-o bătătură,
Şi ce horă mai făcură
Ca la voievozi!
 
Jucau sârba porumbeii,
Că e jocul lor,
Şi-au luat la joc cârsteii
Pe-o răţuşcă vai de mine! –
Graurul juca pe vine,
Barza-ntr-un picior.
 
Numai cioara cu cimpoiul,
Tot izbind cu el,
Se bătea cu piţigoiul,
Iar sitarul dup-o uşă
Se certa c-o găinuşă
Pentr-un gândăcel.
 
Vin de-ar fi, că cearta vine,
Astfel cum s-o zici?
Să te superi tu, creştine,
Pentru dinţii scoşi din gură?
Pentr-un ghiont şi-o îmbrâncitură
Cheful să ţi-l strici?
 
Şi ţipau de-a valma-n ramuri,
Miile de guri!
N-alegeai, străini şi neamuri,
Şi pe plac cânta tot insul –
Clocotea de chiu cuprinsul
Veselei păduri.
 
– „Tu erai?” Mă-ntrebi ca prostul!
Vorba din bătrâni:
Eu la chef ca-n marte postul.
Vinu-l beam din coji de-alună
Şi-azvârleam, de voie-bună,
Cu căciula-n câni.
 
Ba, şi-n ciur le-adusei apa,
Ca să fiu în rost,
Lemne le-am tăiat cu sapa –
Şi, sărind pe-o buturugă,
Am venit la voi în fugă,
Să vă spun ce-a fost!

Rezumat extins la poezia Nuntă în codru de George Coşbuc

„Nuntă în codru” de George Coşbuc este o poezie în care se descrie o nuntă în natură, la marginea unui codru, unde toate elementele sunt personificate. Poetul evocă frumusețea naturii și a vieții sălbatice și subliniază importanța păstrării acestora.

Poezia începe prin a descrie personajele principale ale poveștii: mireasa și mirele, care merg împreună prin codru. Autorul prezintă atmosfera misterioasă și fermecătoare a naturii și a animalelor care îi înconjoară, comparând aceste momente cu un vis.

În continuare, autorul descrie pregătirile pentru nuntă, precum aranjarea unui loc pentru ceremonie sau așezarea animalelor în jurul lor. Fiecare element al naturii este personificat și are rolul său în cadrul nunții, astfel încât florile aduc parfumul lor, păsările își cântă cântecele lor frumoase, iar animalele își aduc contribuția la petrecere.

În final, poetul subliniază importanța păstrării naturii și a vieții sălbatice, deoarece acestea sunt elementele care aduc frumusețe și armonie în lume. Autorul își exprimă îngrijorarea față de distrugerea acestei armonii prin acțiunile oamenilor și îndeamnă la protejarea naturii și a animalelor, astfel încât acestea să poată exista și să se bucure de frumusețea lor naturală.

În concluzie, poezia „Nuntă în codru” de George Coşbuc este o descriere poetică a unei nunți în natură, care subliniază importanța păstrării vieții sălbatice și a frumuseții naturii. Autorul îndeamnă la protejarea și la conservarea naturii și la menținerea armoniei între oameni și mediul înconjurător.