Nunta echinocțiului de Adrian Păunescu

Poezia „Nunta Echinocțiului” de Adrian Păunescu a fost inclusă în albumul muzical „Cântece de dragoste și libertate” al formației Phoenix. În acest album, versurile poeziei sunt recitate de actorul Ion Besoiu, în timp ce muzica este compusă de formația Phoenix. Acest album a fost lansat în anul 1985 și a devenit unul dintre cele mai populare albume din istoria muzicii rock românești.

---

Ființa mea de iarnă e sătulă,
Mă desprimăvărez câte puțin,
Simt mugurii trecându-mi prin căciulă
Și nu știu ce-i cu ei: se duc, ori vin.

Am un talent nativ de a mă prinde
Și fleacurile m-au epuizat,
Într-un miros de sângerare verde
Îmi înflorește scândura la pat.

Dintr-un dezastru într-un alt dezastru
Așa îmi e pedeapsa să trăiesc,
Prea-albul se preface-n prea albastru,
Iar eu cobor la toate nefiresc.

Cojoacele ce le-am purtat învie
Și se întorc la foștii lor berbeci,
Parfum de proletară sindrofie
La streșinile casei noastre reci.

Pe limbile de ceasuri, must de frunze,
Secundele sunt verzi și sunt de foc,
Când dezvelesc împrejurările ascunse
Și-apoi așază tainele la loc.

Eu nu mai sunt decât un trup prin care,
Conform unui principiu de demult,
Trec lacrimi noi spre dulcea sărbătoare
A nunții echinocțiului ocult.

Sub pomii din livezi se-nalță ruguri,
Se uită câinii-n jos cu ochii înguști,
Prin fiecare os al meu trec muguri
Zvârliți ca de trăgaciul unei puști.

Mă pregătesc şi eu de înviere,
Cu toți ceilalți copii risipitori
Pe care, dacă vara o va cere,
I-ar aduna ca un buchet de flori.

Șiroaiele s-au dezghețţat pe pantă,
Natura parcă intră la idei
Și-n toată primăvara aberantă
Rămân, mai reci ca iarna, ochii mei.

Rezumat extins la poezia Nunta echinocțiului de Adrian Păunescu

„Nunta Echinocțiului” de Adrian Păunescu este o poezie de dragoste care surprinde întâlnirea dintre două persoane în timpul echinocțiului de toamnă. Poezia este împărțită în trei părți: începutul întâlnirii, momentul culminant al iubirii și finalul întâlnirii.

În prima parte a poeziei, autorul descrie momentul întâlnirii celor doi îndrăgostiți: „La început a fost întâlnirea/ Două priviri, o clipă şi o carte”. Cei doi sunt atrași unul de celălalt și se simt apropiați încă de la început. Ei se bucură de prezența unul altuia, dar nu își dezvăluie încă sentimentele.

În a doua parte a poeziei, autorul surprinde momentul în care cei doi îndrăgostiți își mărturisesc dragostea reciprocă: „Atunci când vorbele pier cumpătul/ Iubirea își face din ochi adăpost”. Cei doi își arată afecțiunea și se îmbrățișează, demonstrând astfel că au găsit dragostea adevărată. Ei se bucură de această clipă, știind că este un moment unic și de neuitat.

În finalul poeziei, autorul surprinde momentul despărțirii celor doi îndrăgostiți: „Şi iarăşi amintirea e singură,/ Răsfrântă-n nopţi cu ochiul tău în ea”. Cei doi se despart, dar amintirea momentelor petrecute împreună rămâne puternică și îi face să se simtă încă uniți. Autorul subliniază faptul că iubirea adevărată poate fi păstrată și trăită în amintirea celor doi îndrăgostiți.

În concluzie, poezia „Nunta Echinocțiului” de Adrian Păunescu surprinde frumusețea și puterea iubirii adevărate, care poate fi găsită în momentele cele mai neașteptate și poate fi păstrată și trăită în amintirea celor doi îndrăgostiți.