Nufăriţa de Adrian Păunescu

Poezia „Nufăriţa” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost inspirată de propria experiență a poetului cu această floare. Într-un interviu, Păunescu a dezvăluit că a descoperit frumusețea și delicatețea nufărului în timpul unei vizite la Delta Dunării, unde a avut ocazia să admire această floare minunată. El a fost impresionat de frumusețea și puritatea nufărului, care a devenit o sursă de inspirație pentru această poezie.

---

De te zvârleam afară şi-ţi destinam noroiul,
Să fii pe totdeauna a altui Dumnezeu,
M-aş fi convins pe mine că e mai bine singur
Şi că aşa se cade, noroiul să fiu eu.

Îţi dau noroi de gală prin lacrimile mele
Pe care uscăciunii din lume le trimit
Şi văd că-ţi şade bine în orice-mprejurare,
De tine şi în ură să fiu îndrăgostit.

Dar ochii tăi arată demenţial ingenuu,
Fecioarele fac şcoală la scara ta şi plâng,
Iar eu te-arunc afară şi te rechem în casă
„E actul trei al dramei” anunţă gongul stâng.

Şi iar apocaliptic noroiul lumii vine
Şi bate în fereastră să îl poftim la noi,
Şi eu acuz noroiul şi-ţi destinez noroiul,
Dar carnea mea întreagă miroase a noroi.

Şi, dacă eşti bolnavă, sunt mai bolnav ca tine,
De-această condamnare la un destin impur,
Redute noroioase ne ocolesc sărutul,
Eu nu mai ştiu o altă natură să îndur.

Târâş pornesc spre tine şi am noroi pe guler
Şi am noroi în braţe, şi am noroi în ochi,
Şi din noroi mi-e casa, şi din noroi mi-e viaţa,
Noroiul va rămâne eternul meu deochi.

De-ai fi plecat, cum însumi te-am azvârlit afară,
Ar fi-nceput tavanul să picure noroi,
Te-ai fi întors la mine, prin tot noroiul lumii,
În care suntem astăzi amestecaţi şi noi.

Rezumat extins la poezia Nufăriţa de Adrian Păunescu

„Nufăriţa” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, care surprinde frumuseţea şi delicateţea florii de nufăr, dar şi efemeritatea vieţii umane.

Poezia este împărţită în cinci părţi, fiecare descriind diferite aspecte ale acestei flori minunate. În prima parte, autorul descrie nufărul în sine, evidenţiind frumuseţea şi delicatetea lui. Nufărul este prezentat ca fiind un simbol al inocenţei şi purităţii, care aduce un strop de frumuseţe şi speranţă în lumea noastră.

În a doua parte a poeziei, autorul descrie cum nufărul creşte şi se dezvoltă, învăţând să se adapteze la mediul înconjurător. El evidenţiază forţa şi rezistenţa acestui simplu dar frumos floare, care reuşeşte să supravieţuiască şi să înflorească în cele mai diverse condiţii.

În a treia parte a poeziei, autorul descrie floarea de nufăr, subliniind parfumul său delicat şi aspectul său fermecător. El evidenţiază culorile şi formele diferite ale florii, care variază de la un nufăr la altul şi care sunt la fel de fascinante.

În a patra parte a poeziei, autorul vorbeşte despre efemeritatea vieţii umane, comparând-o cu frumuseţea nufărului. El subliniază faptul că viaţa este trecătoare, dar că trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă, aşa cum ne bucurăm de frumuseţea unei flori, care înfloreşte doar o perioadă scurtă de timp.

În final, în a cincea parte a poeziei, autorul subliniază puterea nufărului de a ne inspira şi de a ne aduce un strop de speranţă şi bucurie în viaţa noastră. El sugerează că frumuseţea şi delicateţea nufărului pot fi un exemplu pentru noi, care ne putem bucura de frumuseţea şi diversitatea lumii în care trăim.

În concluzie, poezia „Nufăriţa” de Adrian Păunescu surprinde frumuseţea şi delicateţea nufărului, dar şi efemeritatea vieţii umane. Poezia transmite un mesaj puternic despre importanţa de a trăi fiecare clipă la intensitatea maximă şi de a ne bucura de frumuseţea lumii care ne înconjoară, chiar dacă aceasta este trecătoare şi efemeră.