Nucul de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Nucul” de George Coșbuc este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1895, într-o colecție de poezii intitulată „Balade și idile”. Poezia a fost foarte apreciată de cititori și a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite creații ale lui Coșbuc.

De asemenea, poezia „Nucul” a fost folosită ca un simbol al identității și naționalismului românesc în diferite contexte, cum ar fi în timpul Revoluției române din 1989. Versurile poeziei au fost citate de către protestatarii din Piața Universității din București, care au cerut schimbarea regimului comunist.

George Coșbuc a fost un important poet, prozator și publicist român, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul literaturii și al culturii românești. A scris numeroase poezii, povestiri și eseuri, care au fost apreciate de publicul larg și au influențat dezvoltarea literaturii românești moderne. Poezia „Nucul” este una dintre cele mai reprezentative creații ale sale, fiind astfel un subiect de interes pentru iubitorii de literatură și artă.

---

Tot mai ceri puţin-rămasei
Inimi să mai simtă mult?
Nucule din dosul casei,
Tot al meu şi-aici şi-aorea:
Ziua-n vânt îţi văd doinirea,
Noaptea ţi-o ascult.
 
Umbra ta învelea rotundă
Masa cea de nu ştiu când,
Şi-amândoi pe banca scundă,
Eu robind suflarea-n gură,
Şi, eu acu-n cusătură,
Mama-mea cântând.
 
Jale tu, din legănată
Doină, ce de-amar omori!
Dar tu ştii că niciodată
Nu cântam, urmându-i cântul,
Numai, nuce tu, şi vântul
O însoţeai aorea.
 
Şi-urmărind fugara-mi minte,
Mă-nvăţai, prieten bun,
Cum s-adun în gând cuvinte,
Şi-mi cântai spre a-mi da cărare,
Şi vedeam că ies cântare
Vorbele ce-adun.
 
Ca şi-atunci, mai coase mama,
Coase şi suspină rar,
Dar când da-ndărăt marama
Dezvelindu-şi câmpul frunţii,
Părul ei e alb ca munţii
Iernii lui Ghenar.
 
A murit pe luncă macul,
A murit şi-i mult de-atunci.
Răzvrătit se miră acul
Mâni trudite-acum că vede –
El e tot copil, şi crede
Că-i tot vară-n lunci.
 
Plânge-acum cântând sub tine,
Nucule, pe cel ce-i dus –
Nu mai vine-o nu mai vine!
Şi-şi îngroapă-n palme faţa:
Cât de tristă-i sting ei viaţa,
Neguri din Apus…

Rezumat extins la poezia Nucul de George Coşbuc

„Nucul” este o poezie scrisă de George Coșbuc, care explorează tema naționalismului și a identității românești. Poezia începe cu o descriere a unui nuc bătrân și imens, care este personificat și personajul principal al poeziei.

În prima parte a poeziei, autorul prezintă nucul ca un simbol al naționalismului românesc și al tradițiilor culturale. Utilizând imagini poetice puternice, Coșbuc sugerează că nucul reprezintă un punct de referință pentru români, o sursă de putere și încredere în sine. Autorul sugerează că, la fel ca nucul, românii sunt puternici și demni, având o istorie și o cultură bogată.

Partea a doua a poeziei reflectă asupra modului în care trecutul și tradițiile românești sunt prețuite și păstrate de poporul român. Autorul sugerează că românii sunt mândri de tradițiile lor și că le apără cu devotament. Coșbuc sugerează că, prin păstrarea tradițiilor și a culturii românești, românii își protejează identitatea și valorile.

Partea finală a poeziei sugerează că nucul este un simbol al eternității și al încrederii în viitor. Utilizând imagini poetice pentru a sugera timpul care trece, autorul sugerează că, la fel ca nucul, românii au trecut prin multe încercări și că au avut puterea de a le înfrunta. Coșbuc sugerează că, prin continuarea să păstreze tradițiile și cultura românească, românii pot fi siguri că vor avea un viitor prosper și demn.

În concluzie, poezia „Nucul” de George Coșbuc este o descriere poetică a identității și naționalismului românesc. Poezia este o ilustrare a talentului literar al lui Coșbuc și a abilității sale de a transmite mesaje profunde și emoționante prin intermediul poeziei.