Nu te-ai priceput de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Nu te-ai priceput” de George Coșbuc este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1906 în revista literară „Familia”, dar a devenit atât de populară încât a fost inclusă în numeroase antologii de poezie și manuale școlare. Poezia a devenit un exemplu clasic al satirei literare în literatura română și a fost citată și comentată de mulți critici și academicieni literari de-a lungul timpului.

De asemenea, poezia face parte din ciclul „Săsatul”, care reprezintă o serie de poezii în versuri ale lui George Coșbuc care explorează viața și tradițiile sătești din Transilvania. Aceste poezii au fost inspirate de copilăria și tinerețea autorului petrecute în sătucul natal din județul Bistrița-Năsăud.

Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ţi-am fost dragă, ştiu eu bine,
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Şi eu toate le-am făcut,
Ca să poţi să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată?
Şi plângeam de supărată
Că tu nu te-ai priceput.
 
Nu te-ai priceput!
Zici că-s mândră şi n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale?
Dar de unde ştii? În cale
Ţi-am umblat şi-n deal şi-n vale,
Şi-orişiunde te-am ştiut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-mprietenesc cu tine:
Tu-mi umblai sfios, Sorine,
Şi plângea durerea-n mine,
Că tu nu te-ai priceput.
 
Nu te-ai priceput!
Am fost rea şi n-aş fi vrut
Să te las, ca altă fată,
Să mă strângi tu sărutată?
Dar m-ai întrebat vreodată?
Mă-nvingea să te sărut
Eu pe tine! Pe-ntrecut
Chip cătam cu viclenie
Să te fac să-ntrebi, şi mie
Mi-a fost luni întregi mânie
Că tu nu te-ai priceput.
 
Nu te-ai priceput!
Zici că de m-ai fi cerut
Mamei tale noră-n casă,
N-aş fi vrut să merg? E, lasă!
Că de-o fată cui-i pasă,
Nu se ia după părut!
De-ntrebai, ai fi văzut!
Tu să fi-nceput iubitul,
Că-i făceam eu isprăvitul
Tu cu pâinea şi cuţitul
Mori flămând, nepriceput!

Rezumat la poezia Nu te-ai priceput de George Coşbuc

Poezia este o satiră în versuri care critică oamenii care își asumă sarcini sau profesii fără a avea abilitățile necesare pentru a le îndeplini cu succes.

În poezie, autorul îi critică pe cei care nu sunt pricepuți în diverse domenii, cum ar fi medicina sau literatura, dar care își asumă aceste roluri doar pentru a primi bani sau pentru a fi în centrul atenției. El subliniază că acești oameni nu sunt decât impostori și că ar trebui să fie evitați.

Prin intermediul metaforelor și a ironiei, Coșbuc construiește un portret vivid al acestor impostori și îi invită pe cititori să fie atenți la adevărata calitate și competență înainte de a-i urma pe acești „înșelați mincinoși”.

În general, poezia este o critică a oamenilor care pretind că au cunoștințe și abilități pe care nu le au, subliniind importanța cunoașterii și pregătirii adecvate în orice domeniu.