Un fapt divers interesant despre poezia „Nu știu” de Tudor Arghezi este că această poezie este adesea citată și discutată în contextul literaturii române moderne, datorită limbajului său simplu și profund, precum și datorită mesajului său filozofic. Poezia explorează tema cunoașterii și a ignoranței umane și invită cititorii să reflecteze asupra limitelor cunoașterii umane.
În „Nu știu,” Arghezi afirmă că, în ciuda tuturor cunoștințelor și informațiilor pe care le avem în lume, există încă multe lucruri pe care nu le știm și nu le vom ști niciodată. El aduce în discuție misterul existenței și a întrebărilor fără răspuns clar, sugerând că ignoranța face parte din condiția umană.
Mi-e frică.
Nu știu de ce mi-e, mamă, frică.
Mi-e frică de umbră și de soare,
Mi-e noaptea prea lungă și ziua prea mare.
Orele trec încîlcite și-ncete
Parcă bolnave și parcă bete
Și se opresc toate la mine,
Se uită zgîite ca niște măști și chipuri străine.
Mă cercetează, mă întreabă, fără chemare, fără cuvinte,
Sînt ca un om care ascunde și minte
Și nici eu și nici ele, nici una,
Nu știu care-mi este minciuna.
Am mințit
Că m-am născut, că am trăit ?
Și eu m-am născut ? Și eu am trăit ?
Nu-i dovedit.
Mai mult m-am iscat,
Că pirul uscat.
Ca un coșmar, plecat să măture azurul.
Dar am trăit suind mereu o scară
Care iese din lume afară
Îngreuiat mereu de o povară
Simțită însă nevăzută.
Am numărat treptele, o sută,
O mie, mii multe și număr și-acum
Că nu mă pot opri din drum.
Că dacă m-aș opri, că ins ce sînt, de sînge,
Scară e subreadă, se-ncovoaie și s-ar frînge
Și mi-e frică și să nu cad
În cine știe ce lume de Iad.
Și orele, măștile m-așteaptă
La fiecare treaptă,
Frumoase sau schimonosite,
Presimt că-mi caută o vină
De pe cînd nu eram în lumină
Să mă acuze, să mă judece
De pe cînd eram încă în scutece.
Poezia „Nu știu” de Tudor Arghezi este o compoziție poetică profundă care explorează tema umană a cunoașterii și a ignoranței. Arghezi abordează această temă complexă într-un mod simplu, dar cu un profund impact emoțional și filozofic.
În poem, autorul începe prin a afirma că „Nu știu” și continuă să enumere o serie de întrebări și aspecte ale lumii și ale vieții pe care nu le poate înțelege sau explica. El recunoaște că, în ciuda cunoștințelor și experiențelor sale, există limite ale înțelegerii sale, iar multe aspecte rămân un mister.
Arghezi sugerează că omul este mereu în căutarea răspunsurilor și că ignoranța face parte din condiția umană. Cu toate acestea, poetul nu vede această ignoranță ca pe un lucru negativ, ci mai degrabă ca pe ceva care ne umanizează și ne face să fim mai umili în fața complexității lumii.
Poezia „Nu știu” invită cititorii să reflecteze asupra propriilor lor limite în cunoaștere și asupra umanității comune în fața misterelor vieții. Aceasta subliniază modestia intelectuală și necesitatea de a recunoaște că, în ciuda tuturor cunoștințelor noastre, există întotdeauna lucruri pe care nu le vom înțelege pe deplin.
În final, poezia ne amintește că cunoașterea umană este în continuă dezvoltare, iar ignoranța noastră este o parte naturală a căutării noastre pentru a descifra misterul vieții. Ea rămâne una dintre cele mai remarcabile poezii ale lui Tudor Arghezi, datorită mesajului său profund și a modului său simplu, dar evocativ, de a aborda teme complexe și universale.
Informații adiționale despre poezii de Tudor Arghezi
Vezi aici toate lista la toate poeziile de Tudor Arghezi pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Tudor Arghezi pe Wikipedia.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”.
