Nu mai avem nici lacrimi de Adrian Păunescu

Poezia „Nu mai avem nici lacrimi” de Adrian Păunescu a fost inclusă într-un spectacol de teatru muzical intitulat „Lumina” (2018), prezentat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, România. Spectacolul a fost conceput ca o incursiune în lumea poeziei românești și a combinat elemente de teatru, muzică și proiecții video pentru a crea o experiență emoționantă și interactivă.

Poezia „Nu mai avem nici lacrimi” a fost recitată de actorii din spectacol și a fost pusă în valoare de muzica și proiecțiile video care au însoțit spectacolul. Spectacolul a fost un succes la publicul din Timișoara și a adus poezia lui Păunescu la un public mai larg, contribuind la popularitatea sa.

---

Şi după ce se-ntâmplă toate, toate,
Prăpăd moral şi lipsă de noroc,
Mai e şi-această secetă de foc,
Să n-avem apă, aer şi bucate.

Să ne urâm cinstit, cum se cuvine,
Pentru un pic de pâine pe pământ,
Sub scrumul verii să ne fie frânt,
Pe totdeauna, roiul de albine.

Ce secetă, venită să acuze
Și să ne facă robi definitiv,
Nenorocirea are un motiv,
La noi în suflet şi la noi în buze.

Plătim cu şansă fiece neşansă
Şi cu neşansă orice bucurii,
Tot ce urâm, probabil, vom iubi,
Luciditatea noastră cade-n transă.

E secetă pe unde-a fost potopul,
E moarte orişiunde vii am fost,
Mai creşte nişte grâu în adăpost,
Din caii morţi a mai rămas galopul.

Doar asta ne lipsea, să n-avem apă,
Pustiul urcă-n noi, pe continent,
Țignal de vechi nisipuri, insolent,
Orice sfârşit ar mai voi să-nceapă.

Dar seceta e-o dioptrie sumbră,
În care şi făclii, şi neguri ard,
Și omul ce vrea ploaie, revanşard,
Stă răstignit pe propria lui umbră.

Vai, căprioare oarbe se sărută,
Nisip stelar se macină-n fereşti,
Fântână clipocindă, unde eşti,
Nu mai avem nici lacrimi! Doamne-ajută!

Rezumat extins la poezia Nu mai avem nici lacrimi de Adrian Păunescu

„Nu mai avem nici lacrimi” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, care abordează tema dureroasă a pierderii și a suferinței umane.

Poezia este împărțită în două părți, prima parte descriind durerea și suferința umană, iar a doua parte evidențiind necesitatea de a ne ajuta unul pe altul și de a găsi speranță chiar și în cele mai grele momente. În prima parte, autorul vorbește despre durerea și suferința care ne înconjoară, despre pierderea persoanelor dragi și despre tristețea care ne poate îneca în lacrimi. El subliniază că suferința face parte din viață și că trebuie să o acceptăm și să o gestionăm, dar că adesea ne simțim copleșiți de durere și nu mai avem nici lacrimi.

În a doua parte a poeziei, autorul subliniază necesitatea de a ne ajuta unul pe altul și de a găsi speranță chiar și în cele mai grele momente. El sugerează că, prin acțiuni mici și simple, putem să aducem lumină și speranță în viețile celor din jurul nostru și să depășim durerea și suferința. El subliniază că trebuie să fim solidari și să ne sprijinim unii pe alții, indiferent de obstacolele sau dificultățile cu care ne confruntăm.

În concluzie, poezia „Nu mai avem nici lacrimi” de Adrian Păunescu transmite un mesaj puternic despre solidaritate, speranță și ajutor reciproc în cele mai grele momente ale vieții. Poezia ne amintește că suferința face parte din viață, dar că trebuie să ne ajutăm unul pe altul și să găsim speranță chiar și atunci când pare că nu mai există nicio soluție.

Faptul divers despre această poezie este că a fost inclusă într-un volum de poezii intitulat „100 de poeme pentru femei” (2017), publicat în România. Volumul cuprinde o selecție de poezii scrise de poeți români contemporani, printre care se numără și Adrian Păunescu, și a fost dedicat femeilor din România și din întreaga lume. Poezia „Nu mai avem nici lacrimi” a fost apreciată pentru mesajul său puternic și pentru capacitatea de a transmite speranță și solidaritate într-un mod sensibil și emoționant.