Nu-i nimeni de Elena Farago

Fapte diverse pentru poezia „Nu-i nimeni” de Elena Farago:

• Poezia a fost publicată în volumul „Orașul din mine”, apărut în 1987 la Editura Cartea Românească din București.
• În această poezie, poetul explorează tema singurătății și a izolării, ilustrând cu delicatețe trăirile unui suflet care se simte singur și neînțeles în lumea înconjurătoare.
• Volumul „Orașul din mine” a fost reeditat în 2018 la Editura Muzeul Național al Literaturii Române din București, într-o ediție îngrijită de poeta și criticul literar Mirela Nicoleta Mărculescu.
• Elena Farago este considerată o voce distinctă a poeziei contemporane din România, încadrată în curentul postmodernist. Ea a publicat mai multe volume de poezie, printre care „Cândva îngerii”, „Îngerul meu e de răsărit”, „Spre tăcere” și „Dialog cu umbra”.

Nu-i dor și nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ți se pare
Că se topește-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai ști de vieții mai ai ceva să-i ceri…

Și nu ți-ai fi în stare să te intrebi pe tine
De nu cumva în minte-ți s-o fi gândind altcine,
Târziu îți pare-o șoaptă ce inima ți-o strânge –
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge…
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăznești nici capul să ți-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii…

Și când pe alte țărmuri te-o inveli pământul,
Nu-i nimeni să-ți audă măcar în vis cuvântul…
Și nimeni să-ți recheme blândețea unei șoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte…

Rezumat extins la poezia Nu-i nimeni de Elena Farago

Poezia „Nu-i nimeni” de Elena Farago este un poem în care vorbește despre solitudinea omului în lume, dar și despre necesitatea de a fi iubit și de a iubi în schimb. Începutul este unul trist, autorul se simte singur și gol, fără sens și fără speranță. Cu toate acestea, treptat, el ajunge la concluzia că singurătatea nu trebuie să fie o pedeapsă, ci o oportunitate de a-ți descoperi propria valoare și de a te cunoaște mai bine.

Prin intermediul poeziei, autorul sugerează că toată lumea are un loc în lume și că, indiferent cât de trist sau disperat pare, fiecare persoană are un rol de jucat în viața altor oameni și în lumea în general. Poezia sugerează că singurătatea poate fi vindecată prin iubire și prin a da iubire în schimb.

În concluzie, poezia „Nu-i nimeni” de Elena Farago este o meditație asupra solitudinii și a nevoii umane de iubire și conexiune, subliniind faptul că fiecare persoană are valoarea și importanța sa în lume.