Nu am, moarte, cu tine nimic de Grigore Vieru

Poezia „Nu am, moarte, cu tine nimic” de Grigore Vieru este că aceasta a devenit foarte populară în Republica Moldova și a fost inclusă în programa școlară a multor instituții de învățământ. De-a lungul anilor, această poezie a inspirat mulți cititori și a devenit un simbol al speranței și al înțelepciunii în fața trecerii inevitabile în neființă. De asemenea, poezia a fost interpretată de numeroși artiști și cântăreți din Republica Moldova și a fost inclusă în diverse spectacole și producții artistice.

---

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

Rezumat extins la poezia Nu am, moarte, cu tine nimic de Grigore Vieru

Poezia „Nu am, moarte, cu tine nimic” de Grigore Vieru este o meditație profundă asupra relației dintre viață și moarte și asupra modalităților prin care putem face față trecerii noastre în neființă.

Poezia începe prin sublinierea faptului că viața este un dar valoros pe care îl avem la dispoziție și pe care trebuie să-l prețuim și să-l savurăm în fiecare moment. Autorul își exprimă dorința de a trăi în continuare și de a nu fi luat de la viață de către moarte, sugerând că are încă multe lucruri de făcut și de explorat.

În continuare, poezia trece la o meditație profundă asupra relației dintre viață și moarte și asupra modului în care acestea se completează și se echilibrează reciproc. Autorul își exprimă convingerea că moartea este doar o altă etapă a vieții și că este necesar să ne împăcăm cu această realitate și să o acceptăm ca parte a ciclului natural al existenței.

În ultimele versuri ale poeziei, Grigore Vieru își exprimă dorința de a trăi cu intensitate fiecare moment al vieții și de a se bucura de tot ce aceasta are de oferit. El sugerează că aceasta este cea mai bună modalitate de a face față trecerii în neființă și că, prin iubire, prietenie și amintiri, vom rămâne mereu vii în inimile celor dragi.

În concluzie, poezia este o meditație profundă asupra relației dintre viață și moarte și asupra modalităților prin care putem face față acestei realități inevitabile. Autorul își exprimă convingerea că, prin iubire și trăirea cu intensitate a fiecărui moment al vieții, putem rămâne mereu vii în inimile celor dragi și putem face față cu demnitate trecerii noastre în neființă.