Nu, A Ta Moarte de Grigore Alexandrescu

Poezia „Nu, A Ta Moarte” de Grigore Alexandrescu a fost tradusă în mai multe limbi, inclusiv în limba engleză, sub titlul „No, Not Thy Death”. De asemenea, aceasta a fost inclusă într-o varietate de antologii și cărți de poezie, confirmând astfel impactul și popularitatea sa în literatura română.

---

Nu, a ta moarte nu-mi foloseşte;
Nu astă jertfă eu n-am dorit;
Dă-mi numai pacea care-mi lipseşte,
Pacea adâncă ce mi-ai răpit.

Ia-mi suferinţe aspre, turbate,
De adânci chinuri veşnic izvor,
Zile amare, nopţi tulburate,
Pline de tine, de-al meu amor.

În zadar ochii-ţi arăt iubirea
Ce eşti departe de-a o simţi;
În zadar chipu-ţi poartă mâhnirea,
Umbra durerii, ce m-amăgi.

Sub astă mască văz bucurie,
Văz mulţumirea-ţi să pătimesc,
Şi orice-ai zice, vei ca-n vecie
Ceas de odihnă să nu găsesc.

Cunosc prea bine a mea greşeală,
Dar cunoştinţa nu m-a-ndreptat,
Căci a mea soartă, tristă, fatală,
Zâmbirii tale pradă m-a dat.

Astfel în crânguri o păsărică
Aude-aproape un ciripit,
Zboară îndată, şi fără frică
Lângă colibă ea s-a oprit.

Priveşte, -ascultă, dar fără veste
Tainica cursă ce i s-a-ntins
Se-nchide… roabă ea se găseşte;
Un glas s-aude zicând “team prins”.

Şi vânătorul ce imitează
Pe frunzuliţă un glas străin,
De vicleşugu-i se îngâmfează,
De bucurie el este plin.

O! câte lupte, câte suspine,
Tăcuta noapte n-a ascultat;
Câte pustiuri de groază pline
A mea durere n-a vizitat!

M-a văzut şoimul pe-nalta stâncă,
A cărei vârfuri s-ascund în nori,
Şi al lui ţipăt în valea-adâncă
S-a-ntins departe plin de fiori.

Dar nici pustiul, nici depărtarea,
Gândiri cumplite n-au biruit:
Molizii, brazii, ce port răcoarea,
Ei suferinţa-mi n-au răcorit.

Te iubesc astăzi ca mai-nainte,
Ca în minutul cel încântat,
Când eu de pieptu-ţi tânăr, fierbinte,
Tremurând, fruntea-mi am rezemat.

Minutu-acela-n veci mă munceşte,
Ca o sentinţă e-n mintea mea;
De ating fruntea-mi, simt că zvâcneşte,
Focul din sânu-ţi arde în ea.

Fierul cel roşu, care-l apasă
Mâna cruzimii pe-un osândit,
Mai adânci urme nici el nu lasă,
Decât minutul acel dorit.

A mea durere trecut nu are;
Ea nici va creşte, nici va scădea;
Şi fericita, dulce uitare
Ce crezi că cearcă inima mea

E c-acea tristă, vie tăcere,
Care domneşte după război
Pe-un câmp de groază şi de durere,
De morţi, de chinuri şi de nevoi:

Unde un tată pe un fiu plânge,
Unde nădejdea toată-a-ncetat,
Unde se-nalţă un fum de sânge,
Ca blestem jalnic şi necurmat.

Mai mult d-atâta nu poţi a face:
Asta e soarta ce mi-ai gătit,
Singurul bine, singura-mi pace,
După amorul ce-am suferit.

Rezumat extins la poezia Nu, A Ta Moarte de Grigore Alexandrescu

Poezia „Nu, A Ta Moarte” de Grigore Alexandrescu este o meditație poetică profundă despre moarte și viață, cu accent pe ideea că, deși moartea este inevitabilă, există un sens mai profund în viața noastră și în lumea din jurul nostru.

În prima strofă, poetul se adresează personificării moartei și refuză să îi dea permisiunea de a lua viețile celor din jurul său. El afirmă că, în ciuda faptului că moartea este inevitabilă, există lucruri mai importante decât moartea și că viața trebuie să fie valorificată în mod adecvat.

În a doua strofă, poetul își exprimă regretul că oamenii trăiesc adesea fără să fie conștienți de sensul vieții lor și fără să își trăiască viața într-un mod plenar și autentic. El subliniază ideea că viața are un sens mai profund, care depășește ideea simplă de a trăi și de a muri.

În ultima strofă, poetul reflectă asupra rolului pe care îl poate avea fiecare persoană în lume și asupra modului în care putem să lăsăm o amprentă pozitivă în viața celor din jurul nostru. El afirmă că, prin trăirea vieții noastre într-un mod autentic și prin împlinirea a ceea ce suntem meniți să facem, putem influența și transforma lumea din jurul nostru, contribuind la crearea unui sens mai profund în viață.

În ansamblu, poezia „Nu, A Ta Moarte” este o meditație profundă și introspectivă asupra vieții și morții, care subliniază importanța de a trăi într-un mod autentic și de a contribui la transformarea lumii din jurul nostru. Poezia este o reflecție asupra condiției umane, care încurajează cititorul să își găsească sensul propriu în viață și să își trăiască viața într-un mod plenar și autentic.