Non omnis moriar de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Non omnis moriar” de George Coșbuc este legat de modul în care aceasta a fost recepționată de-a lungul timpului. Încă de la publicarea sa în 1903, poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și iubite opere ale lui Coșbuc, iar mesajul său puternic și emoționant a inspirat și a impresionat cititorii de-a lungul secolelor.

În perioada interbelică, poezia a devenit un simbol al mișcării culturale „Generația de la 1900”, care a promovat valorile tradiționale și spirituale ale culturii românești, într-un context de modernizare și schimbare socială. Poezia a fost apreciată și pentru mesajul său universal, care subliniază faptul că toți oamenii au capacitatea de a crea și, prin urmare, de a-și asigura nemurirea prin creația lor.

De-a lungul timpului, poezia „Non omnis moriar” a fost tradusă în mai multe limbi străine și a fost recitată și interpretată de către mulți artiști și intelectuali de renume, precum Ion Barbu, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, Marin Sorescu sau Ștefan Iordache. De asemenea, poezia a fost inclusă în manualele școlare și a devenit o parte importantă a patrimoniului cultural și literar românesc.

---

Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline
Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmură şi templele divine,
De mult s-au năruit.
 
Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?
 
Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:
Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,
Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.
 
Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.
Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri,
Ei mor deplânşi de-o gintă şi, chiar să moară-n chinuri.
Nicicând nu mor întregi!
 
Aceia sunt bărbaţii, cari pot s-alunge norii
Naţiunilor uitate prin noapte şi sub fier,
Bărbaţi superbi care poartă menirile Aurorei,
Au larg avânt de vultur şi-n şir, ca şi cocorii,
Ei fură foc din cer.
 
Oh, sfânt şi nalt e darul, când ori la care neamuri
Trăiesc bărbaţi cu suflet, cum nouă ne-a trăit
Cipariu, căruntul duce, purtând a limbii flamuri,
Cătând să lămurească prin vii şi mândre lamuri
Un grai îmbătrânit.
 
Căci l-a trimis Geniul luminii să-şi unească
Puterea cu-ale altor bărbaţi cu suflet plin:
Să caute şi să afle, să frângă-a lumii mască,
Întregi să ne redea şi iar să ne renască
Prin grai de la Quirin.
 
Şi-acum răsună tonuri lugubre-n tot de-a latul
Pământurilor unde un grai găseşti şi-un port,
Că varsă lacrimi şipot tot colţul şi tot satul,
Că gem la groapă flamuri cernite, ca bărbatul
Naţiunii doarme mort!
 
Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire,
Azi doarme-n glii şi doarme întreg avântul lui!
Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire
O limbă românească şi-a limbii noastre fire,
Cipariu de-acum nu-i!
 
E mort Cipariu? Voi spuneţi că-i mort? Dar oare poate
Să moară omul care dă vieţi, care-i trimis?
Nu-i mort! În mii de piepturi, în piepturile toate,
Trăieşte el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate
Din piept, unde ni-e scris!
 
Trei scânduri şi-o movilă de glii nu pot s-ascundă
Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari!
Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă
Că-n veac va recunoaşte cu-o inimă profundă
Pe marele Cipariu!

Rezumat extins la poezia Non omnis moriar de George Coşbuc

Poezia „Non omnis moriar” de George Coșbuc este un poem despre nemurirea prin creație, unul din cele mai cunoscute și iubite opere ale poetului român.

Poezia începe cu o introspecție a poetului asupra propriei sale efemerități, ca om și ființă umană. El afirmă că, deși trupul său va muri și va fi uitat, el va trăi în continuare prin ceea ce a creat, prin operele sale literare.

În continuare, poezia sugerează că toți oamenii au capacitatea de a crea și, prin urmare, de a-și asigura nemurirea prin creația lor. Poetul își exprimă speranța că prin poeziile sale va continua să trăiască și după moartea sa, în sufletele celor care îl citesc și îl înțeleg.

Poezia este o meditație profundă asupra existenței umane și asupra rolului artei și al creației în nemurirea spirituală. Mesajul poeziei este unul puternic, subliniind faptul că, în ciuda efemerității noastre ca ființe umane, prin creație putem să ne asigurăm o formă de nemurire, prin operele pe care le lăsăm în urmă.

În concluzie, poezia „Non omnis moriar” de George Coșbuc este o meditație profundă asupra nemuririi prin creație și asupra rolului artei în viața umană. Poezia subliniază faptul că, prin operele noastre, putem să ne asigurăm o formă de nemurire, iar mesajul său puternic și emoționant a inspirat și a impresionat cititorii de-a lungul secolelor.