Noaptea neagră de Alexandru Macedonski

Poezia „Noaptea neagră” de Alexandru Macedonski a fost publicată pentru prima dată în 1893 în volumul „Cartea de aur”, fiind considerată o capodoperă a simbolismului românesc. Poezia descrie o noapte întunecată și misterioasă, cu imagini suprarealiste și simboluri profunde. Macedonski folosește versuri încărcate de imagistică pentru a crea o atmosferă opresivă și sufocantă, plină de tenebre și neînțelesuri.

Poetul își explorează propriile temeri și anxietăți legate de moarte și de universul înconjurător, dar și teme mai generale ale condiției umane, precum singurătatea și suferința. Poezia este un exemplu elocvent al esteticii simboliste și a puterii evocatoare a poeziei.

Cu norii ce afar’ s-adună
Acoperind şi cer şi lună,
De la fereastra mea, sub coaste,
Călări pe beznă, ca prin basme,
Zăresc un şir grozav de iasme
Ce sunt a iadurilor oaste.

Hop! Hop! Se duc mereu la vale,
Şi parcă m-ar privi cu jale,
Şi parc-ar râde câteodată…
Căci spăimântoasele lor rânduri
Sunt ghiana ce o port în gânduri,
Sunt mintea mea întunecată.

Cocoşul ce-nspre ziuă cântă
Cu glasul lui nu le spăimântă…
Hip! Hip! — curg iezmele întruna,
Şi dacă las perdeaua iute,
Atunci, odaia, pe-ntrecute,
Mi-o umplu, una câte una.

Ha! Ha! — Şi grabnic mă-nconjoară
Râzând de-un râs ce mă doboară,
Iar în mijlocul lor, îndată,
Pe când mai mare e vârtejul,
Uscându-mi gura şi gâtlejul,
Mă pun, şi trag o horă lată.

Rezumat extins la poezia Noaptea neagră de Alexandru Macedonski

Poezia „Noaptea neagră” este o creație a poetului Alexandru Macedonski, publicată pentru prima dată în volumul „Poezii” din 1903. Textul poeziei explorează sentimentul de neliniște și frică, cu un accent pus pe latura misterioasă și întunecată a nopții.

Într-un peisaj sumbru și neliniștit, poetul descrie o noapte fără stele, în care întunericul pare să se extindă dincolo de orizontul văzut. Peisajul este animat de sunete și mirosuri sinistre, iar în mijlocul acestuia se află poetul singur, copleșit de o anxietate care pare să-l împresoare.

Poezia se încheie cu o strigare disperată către divinitatea zeului Păgân, cerându-i să-i aducă liniște și să-l elibereze de frica care-l copleșește.

În ansamblu, poezia „Noaptea neagră” este o explorare profundă a condiției umane, a luptei cu fricile și îndoielile interioare, precum și o meditație asupra sensului existenței și a relației omului cu divinitatea.