Nimic, nici chiar speranţa… de Alexandru Macedonski

Un fapt interesant despre poezia „Nimic, nici chiar speranţa…” de Alexandru Macedonski este că aceasta a fost scrisă într-un moment în care autorul se confrunta cu o perioadă de depresie și dezamăgire în viața sa personală.

Se crede că poezia a fost scrisă în 1896, într-un moment în care Macedonski se confrunta cu probleme financiare și personale, după ce a pierdut mare parte din averea sa și s-a despărțit de soția sa. Poetul se simțea dezamăgit și disperat, iar aceste sentimente au fost reflectate în poezia „Nimic, nici chiar speranţa…”.

Deși poezia a fost influențată de experiențele personale ale lui Macedonski, mesajul puternic al acesteia a făcut din ea o lucrare universală și actuală și a inspirat mulți alți poeți și scriitori să exploreze tema disperării și a dezamăgirii în arta lor.

În plus, poezia a fost apreciată și pentru stilul său poetic puternic și expresiv, care folosește imagini intense și metafore puternice pentru a transmite mesajul puternic al dezamăgirii și al disperării.

Astfel, „Nimic, nici chiar speranţa…” de Alexandru Macedonski este o poezie importantă în literatura română, care explorează tema disperării și a dezamăgirii într-un mod puternic și emoționant și care a inspirat mulți alți poeți și scriitori să abordeze această temă în arta lor.

---

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă…
Departe laşi în urmă al visurilor rai…
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!

Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte…
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!

Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!…
Şi poate ca să fie orice după mormânt
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

Rezumat extins la poezia Nimic, nici chiar speranţa… de Alexandru Macedonski

„Nimic, nici chiar speranţa…” este o poezie scrisă de Alexandru Macedonski care explorează tema dezamăgirii și a disperării.

Poezia începe prin a prezenta o scenă în care un bărbat își exprimă dezamăgirea față de viață. El sugerează că nu mai are nimic de pierdut și că nu mai există speranță pentru el. Autorul folosește imagini intense pentru a exprima disperarea personajului și sugerează că acesta este un simbol al disperării și al fricii care există în lumea noastră.

În următoarele strofe, autorul continuă să exploreze tema dezamăgirii și a disperării și sugerează că aceasta este o experiență universală pentru toți oamenii. El sugerează că, indiferent cât de mult ne străduim să obținem ceva, există întotdeauna riscul de a fi dezamăgiți și de a simți că nu mai avem nimic de pierdut.

În final, autorul sugerează că, chiar și în fața disperării și a dezamăgirii, trebuie să avem curajul de a merge mai departe și de a lupta pentru ceea ce credem. El sugerează că viața este o luptă continuă și că trebuie să ne străduim să găsim sens și scop în ea, indiferent de cât de dificil poate părea.

În concluzie, „Nimic, nici chiar speranţa…” este o poezie profundă și emoționantă care explorează tema dezamăgirii și a disperării. Autorul sugerează că aceasta este o experiență universală pentru toți oamenii și că trebuie să avem curajul de a merge mai departe și de a lupta pentru ceea ce credem în ciuda dificultăților. Mesajul puternic și stilul poetic captivant al poeziei au făcut din „Nimic, nici chiar speranţa…” o lucrare importantă în literatura română și a inspirat mulți alți poeți și scriitori să exploreze tema dezamăgirii și a disperării în arta lor.