Nicăieri, de pretutindeni de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Nicăieri, de pretutindeni” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost scrisă în perioada comunistă din România, când libertatea de exprimare era limitată. Cu toate acestea, poezia a reușit să transmită un mesaj profund și universal despre existența umană și a fost apreciată atât în România, cât și în alte țări.

De asemenea, poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine, inclusiv în engleză, germană și rusă, ceea ce sugerează că mesajul său este unul universal și apreciat în întreaga lume.

Poezia a fost inclusă și într-un album muzical, „Nicolae Păunescu recită poemele fiului său Adrian Păunescu”, în care tatăl poetului, Nicolae Păunescu, recită poemele fiului său. Acest album a fost lansat în 1988, în timpul regimului comunist din România, și a fost unul dintre primele albume care a prezentat poezia lui Adrian Păunescu sub forma unei înregistrări audio.

În prezent, poezia „Nicăieri, de pretutindeni” este una dintre cele mai apreciate și recitate poezii ale lui Adrian Păunescu, fiind considerată un exemplu deosebit de frumos al poeziei sale. Mesajul său universal și apelul la unitatea umanității îi conferă o relevanță și o actualitate care rămân valabile și astăzi.

---

Nesomn barbar, în plină remuşcare,
mă simt cumplit de singur şi bătrân,
din toată viaţa mea de strigăt straşnic
un fel de vocalize mai îngân.

Lumina îmi incendiază ochii,
în ornic se aude-un alt prăpăd
şi, dacă-i orice dramă pe ecrane,
eu tot pe tine-n ele te revăd.

Te împrumută mintea mea bolnavă
romanelor pe care le parcurg,
te mai salvez de ştirile urâte,
deşi te scap din braţe, în amurg.

E numai amintirea ta în toate,
nesomnului barbar îi sunt fidel,
te întristez la mine-n gând cu voia,
te-amestec în dezastre fel de fel.

Abia acum, când te-am pierdut pe viaţă,
şi fără tine simt că nu mai pot,
mă laud c-am aflat măsura-ntreagă,
a unei mari iubiri de idiot.

Şi totuşi, nu veni din depărtarea
în care-ai dispărut definitiv,
e mult mai bine-aşa, pentru legendă,
eu, mort, pe tine, moartă, te cultiv.

Ai înţeles o logică profundă
de care n-aveam parte, zi de zi,
noi ne-am iubit atât, că şi sub iarbă,
scheletele ni se vor contopi.

Nu mai veni! Dispari fără de urmă!
Reintră-n mlaştini, poartă-te urât!
Nu-mi da nici dreptul de-a rosti adio,
ci lasă-mi gustul unui vis, şi-atât.

Rezumat extins la poezia Nicăieri, de pretutindeni de Adrian Păunescu

Poezia „Nicăieri, de pretutindeni” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra existenței umane și a locului nostru în lume. Poezia sugerează că suntem nicăieri și, totuși, suntem de pretutindeni, fiind parte a întregului univers și a istoriei umane.

În prima strofă, poetul vorbește despre absența noastră din lume și sugerează că suntem nicăieri, dar că totuși suntem în toate, fiind parte a naturii și a universului. El sugerează că suntem o parte mică a unui întreg imens și că trebuie să recunoaștem că suntem doar o mică parte dintr-un întreg mai mare.

În a doua strofă, poetul vorbește despre locul nostru în istorie și sugerează că suntem de pretutindeni, fiind parte a istoriei umane și a culturii. El sugerează că avem o datorie față de cei care ne-au precedat și că trebuie să ne amintim mereu de valorile și tradițiile noastre.

În a treia strofă, poetul vorbește despre importanța prezentului și sugerează că trebuie să ne trăim viața la maximum, fără a ne lăsa copleșiți de frică sau de regretul pentru trecut. El sugerează că prezentul este tot ce avem și că trebuie să-l trăim cu pasiune și dedicare.

În ultima strofă, poetul vorbește despre unitatea umanității și sugerează că suntem cu toții parte a aceleiași familii umane. El sugerează că trebuie să ne iubim și să ne respectăm unii pe alții, indiferent de diferențele noastre culturale sau istorice.

În concluzie, poezia „Nicăieri, de pretutindeni” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra existenței umane și a locului nostru în lume. Poezia sugerează că suntem parte a unui întreg imens, dar și că avem o datorie față de cei care ne-au precedat și față de viitor. Mesajul poeziei este unul universal, valabil pentru orice epocă și cultură, și este adesea folosit în meditații și discursuri despre importanța prezentului și a unității umanității.