Nedumerire (După Strodtmann) de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „Nedumerire (După Strodtmann)” de George Coșbuc este că aceasta este inspirată dintr-o poezie germană scrisă de poetul german Heinrich Strodtmann. Coșbuc a tradus poezia lui Strodtmann și a adaptat-o la realitatea românească, creând astfel o poezie care exprimă suferința și durerea personajului principal care se confruntă cu respingerea iubitei sale.

Această poezie este un exemplu al influenței culturii europene asupra literaturii române, iar Coșbuc a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai acestei mișcări în literatura română.

Cât de rău eşti, Doamne, Doamne!
Tu mă-ntrebi grăbit şi-aprins,
Dacă te-am iubit vreodată?
Ce-i cu tine? Ce te-a prins?
Dac-aş şti, eu ţi-aş răspunde;
Cum să ştiu, că n-am de unde!
Eu la asta niciodată
N-am gândit cu dinadins.
 
Tu mă ştii. Eu râd într-una,
Numai de glumit mă ţiu –
Ei, dar când mă-ntrebi de-acestea
Parc-aş vrea să nu mai fiu!
Lumea de dureri e plină,
Calea vieţii mi-e străină;
Tot aşa-mi vorbeşte mama,
Iar eu, biata, ce să ştiu?
 
Eu cu drag te văd la horă,
Ochii tăi şi toate-mi plac;
Orice-mi zici tu, nu mă supăr,
Şi cu orice faci, mă-mpac.
Dar să stăm târziu în noapte
Tăinuind iubirea-n şoapte
Şi să te sărut – ei, asta!
N-am putere să o fac!
 
Nu mi-am dat anume seama
Niciodată, viaţa ce-i!
De-mi zici „dragă”, râd cu hohot,
Ascunzând obrajii mei.
Tu te superi dintr-o dată,
Mă faci proastă şi-ngâmfată,
M-ameninţi, c-o rupi cu mine –
Rău ce eşti! şi multe vrei!
 
O, de m-ai lăsa vreodată,
De-ai fugi şi m-ai lăsa,
Din grădina maicii tale
Eu o floare mi-aş fura
Şi-aş purta-o în sân, o cruce!
Când s-ar veştezi, m-aş duce
Să te fur apoi pe tine;
Nimănui nu te-aş mai da!
 
Mai aşteaptă! Cui dai biruri,
Dac-aştepţi ce ţi-e iubit?
Să zic da, nu-mi vine bine
Până când nu m-am gândit;
Să zic nu? Aş zice toate,
Numai asta nu se poate;
Parc-aş plânge viaţa toată
Dac-aş şti, că te-am mâhnit.
 
Ei, acum ghiceşte singur
De te am eu drag ori nu?
Să mi-o spui de altă dată,
C-aş roşi, să-mi spui acu –
Cumpăneşte bine toate,
Până mâine te socoate;
Şi de vei ghici, tu-mi spune,
Şi voi zice cum zici tu!

Rezumat extins la poezia Nedumerire (După Strodtmann) de George Coşbuc

„Nedumerire (După Strodtmann)” este o poezie de George Coșbuc care explorează tema iubirii neîmpărtășite și sugerează durerea și suferința personajului principal, care se confruntă cu respingerea iubitei sale. Poezia are un ton trist și folosește metafore și imagini poetice pentru a exprima durerea și suferința personajului.

În prima strofă, autorul descrie peisajul natural și sugerează că personajul principal este un om trist și îndurerat care se confruntă cu respingerea iubitei sale. El sugerează că personajul principal își petrece zilele și nopțile plângându-și iubita și că natura îi pare pustie și fără viață.

În a doua strofă, autorul explorează ideea că iubita personajului principal l-a respins și că acesta își plânge pierderea. El sugerează că personajul principal își amintește de momentele fericite pe care le-a petrecut alături de iubita sa și că își dorește să o mai aibă încă o dată lângă el.

În a treia strofă, autorul sugerează că personajul principal se simte singur și abandonat de lume și că își petrece zilele și nopțile plângându-și iubita. El sugerează că personajul principal își dorește să își alunge durerea și să își găsească alinare în natură, dar că aceasta îi pare pustie și fără viață.

În ultima strofă, autorul concluzionează poezia sugerând că personajul principal este un simbol al tristeții și al suferinței umane. El sugerează că iubirea neîmpărtășită și pierderea sunt două aspecte ale vieții umane și că suferința personajului principal reflectă durerea și suferința tuturor oamenilor. Coșbuc își exprimă admirația pentru valorile iubirii și își îndeamnă cititorii să își cultive spiritul de empatie și de solidaritate pentru a se susține unii pe alții în momentele dificile ale vieții.

În concluzie, poezia „Nedumerire (După Strodtmann)” de George Coșbuc este o poezie tristă care explorează tema iubirii neîmpărtășite și sugerează durerea și suferința personajului principal, care se confruntă cu respingerea iubitei sale. Coșbuc își exprimă admirația pentru valorile iubirii și își îndeamnă cititorii să își cultive spiritul de empatie și de solidaritate pentru a se susține unii pe alții în momentele dificile ale vieții.