Nebunul de George Topârceanu

Una dintre temele principale ale poeziei „Nebunul” de George Topârceanu este alienarea socială, în special a persoanelor care nu se conformează normelor și valorilor societății. Poezia explorează modul în care acești oameni sunt marginalizați și excluși, dar și cum se pot bucura de libertatea și creativitatea de a fi diferiți. De asemenea, poezia sugerează că nebunia este o formă de protest împotriva sistemului social opresiv și că nebunia poate fi o formă de eliberare.

Faptul interesant despre această poezie este că a fost scrisă într-un moment de criză personală a autorului. În acea perioadă, Topârceanu suferea de depresie și a petrecut o perioadă într-un sanatoriu psihiatric. Poezia „Nebunul” a fost scrisă ca o reflectare a propriilor sale experiențe și emoții în timpul acestei perioade dificile.

---

Am îndrăgit, fără nădejde,
Pe zâna moartă — Fericirea.
Să nu vă bateţi joc de mine,
Sunt om — ca voi — în toată firea…

Şi-o văd, în fiecare noapte,
Mireasa tânără cum vine;
Ca o vedenie uşoară
Încet s-apropie de mine.

Din creştet, vălul alb, subţire
De-a pururi faţa i-o ascunde.
Prin străvezimea lui, se vede
Zăpada formelor rotunde.

În părul lung şi negru poartă
Uscate flori de lămâiţă…
— Fiinţă-aievea ori părere,
Eu te iubesc de mult, zeiţă!

Dar ochii tăi, ascunşi vederii
Nu vor, cu dulcea lor otravă,
Să-mi vindece durerea-nfiptă
Adânc, în inima bolnavă.

O, vino, vino mai aproape,
Aruncă vălul de pe faţă!
Să simt fiorul sărutării,
Să te cuprind odată-n braţe!…

— De la-nceput ţi-am fost ursită,
Dar o putere ne desparte
Şi ne-a menit să fim, iubite,
În veci aproape şi departe.

Pierdut eşti pentru totdeauna,
De-mi ceri să-ţi dau o sărutare,
Că, dacă mă cuprinzi în braţe,
Ca fumul, trupul meu dispare.

E vai de cel ce-n viaţa asta,
În suflet, taina mea o poartă.
Când toţi vor crede că sunt vie,
El singur ştie că sunt moartă!…

…………………

Plutind, porneşte pe alee,
S-ascunde-n umbră de palate
Şi stă, o clipă, lângă banca
Unei perechi înamorate…

În cimitir acuma intră,
O văd cum trece înainte:
O arătare luminoasă
Păşind încet peste morminte.

Şi-n colţ m-aşteaptă lâng-o groapă:
E amăgirea cea din urmă…
Cu braţele întinse dornic,
Alerg… Puterea mi se curmă…

Rezumat extins la poezia Nebunul de George Topârceanu

Poezia „Nebunul” scrisă de George Topîrceanu este o elegie cu accente romantice, care zugrăvește tristețea și suferința unui personaj, un nebun, în fața lumii. Prin intermediul versurilor, poetul își exprimă empatia față de acesta și sugerează ideea că nebunul nu este neapărat un om inferior sau inferior, ci că poate fi un spirit sensibil, capabil de a simți și a înțelege mai mult decât alții.

În poem, personajul principal este un nebun care stă singur într-un colț de lume, în afara societății și a legilor acesteia. Poetul îl prezintă ca fiind un om care trăiește într-o lume proprie, în care visurile și fanteziile sale sunt mai reale decât realitatea. Deși este ignorat și respins de societate, el nu este un om slab sau neimportant, ci un spirit liber și plin de sensibilitate.

Poemul începe prin a descrie imaginea unui cer întunecat, care sugerează disperarea și suferința personajului. În următoarele strofe, poetul descrie lumea și oamenii din jurul nebunului, care îl consideră un ciudat sau un om inferior. Cu toate acestea, poetul sugerează ideea că nebunul are o perspectivă diferită asupra lumii, iar această perspectivă este plină de frumusețe și poezie.

În final, poetul își exprimă empatia și compasiunea față de personajul principal, suggerând ideea că nebunia poate fi un dar, care îi permite omului să vadă lumea cu alți ochi și să înțeleagă mai mult decât alții. Prin intermediul versurilor, poetul transmite un mesaj de acceptare și toleranță față de toți oamenii, indiferent de cât de diferiți ar putea părea.

În ansamblu, poezia „Nebunul” este o elegie profundă și emoționantă, care zugrăvește frumusețea și tragedia omului care trăiește în afara societății și a normelor acesteia. Prin intermediul versurilor, poetul transmite un mesaj important despre frumusețea și diversitatea umanității și despre nevoia de a ne accepta unii pe alții, indiferent de cât de diferiți am putea părea.