Ne dă târcoale moartea de Adrian Păunescu

În urma pierderii prietenului său, Adrian Păunescu a scris poezia „Ne dă târcoale moartea” ca un omagiu adus lui Dinu Cocea și ca o exprimare a durerii pe care a simțit-o în urma pierderii sale. Aceasta a fost inclusă în volumul de poezii intitulat „Ultima elegie” apărut în anul 2000.

De-a lungul timpului, poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale lui Adrian Păunescu. Versurile sale pline de sensibilitate și emoție au atins corzi sensibile în inimile multor oameni, iar poezia este adesea recitată la funeralii sau alte ceremonii comemorative în România.

---

Acum, că și privirea s-a scurtat
Și fiecare-i singur cu-ale sale
S-ar cuveni să fim mai grijulii
Cu moartea ce ne dă mereu târcoale.

Când ne-au murit bunicii, lăcrimam,
Și-am plâns bogat că ne-au murit părinții,
Acum, când vine vorba despre noi
Nu știm să ne sustragem suferinței.

Prietenii au pasul tot mai mic
Și mierea a fitil miroase
Plătim căldura-n mod exagerat
De-atâta frig cât ne-a intrat în oase.

Jur împrejur nu-i loc de-un pic de alb
Că se-ntețeste negrul în chenare
Din patru vești câte auzi pe zi
Precis, e una-n care se și moare.

Cândva, bătrâna-n doliu apărea
Ca să lucreze-n oameni cu o coasă,
Acum, o coasă singură pe drum
Rărește lumea și de om nu-i pasă.

Se moare ca-ntr-un permanent război
Deși ne lăudam că-i timp de pace,
Amurgul vine încă de la prânz
Și zilnic moartea face și desface.

Groparii sunt atât de ocupați
Că nu mai au nici vreme să respire,
Iar noi pe-afară am rămas puțini
Și cei mai mulți suntem în cimitire.

S-a și ajuns la clipa de coșmar
Când despre omul ce-a plecat din viață
Prietenii să spună că s-a dus
Pe undeva pe-aproape pe la piață.

E-un joc aproape fără Dumnezeu
Un fel de surditate ce se-ngână
Și un comerț de oase și de viermi,
Țărână ce palpită în țărână.

Și parcă orizontul s-a rărit
Prin el se vede nălucind departe
Un fel de cer de gheață prăbușit,
Maternitate care naște moarte.

Mereu mai singuri și mereu mai triști,
În fața coasei cu orbite goale
Nu recunoaștem nici măcar atât
Că-i moartea ce ne dă mereu târcoale.

Rezumat extins la poezia Ne dă târcoale moartea de Adrian Păunescu

„Ne dă târcoale moartea” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, care explorează tema morții și a pierderii unei persoane dragi. Poezia este compusă din cinci strofe, fiecare având câte patru versuri și o structură a rimei ABAB.

În prima strofă, poetul descrie cum moartea vine și ne înconjoară, ne dă târcoale ca un vultur, în timp ce noi ne străduim să ne agățăm de viață. În această strofă, poetul sugerează că moartea este inevitabilă și că este mereu prezentă în jurul nostru, așteptând să ne ia pe neașteptate.

În strofa a doua, poetul explorează tema durerii și a tristeții pe care o simțim când pierdem o persoană dragă. El sugerează că nimic nu ne poate pregăti pentru acest moment și că pierderea unei persoane dragi ne face să ne simțim singuri și vulnerabili.

În strofa a treia, poetul vorbește despre cum pierderea unei persoane dragi ne poate face să ne simțim confuzi și neîncrezători în propria noastră capacitate de a face față vieții. El sugerează că trebuie să fim puternici și să ne ridicăm din nou, să continuăm să trăim și să ne bucurăm de viață, chiar dacă aceasta este diferită fără persoana dragă.

În strofa a patra, poetul vorbește despre cum amintirile ne ajută să păstrăm vie memoria persoanei dragi și cum aceste amintiri ne ajută să depășim durerea pierderii. El sugerează că amintirile ne pot ajuta să ne simțim conectați la persoana dragă și să ne aducă alinare.

În ultima strofă, poetul sugerează că, deși moartea este inevitabilă, trebuie să trăim viețile noastre cu încredere și curaj și să prețuim fiecare moment pe care îl avem. El subliniază că viața este valoroasă și că trebuie să o trăim la maximum, chiar dacă știm că, în cele din urmă, moartea ne va înconjura.

În concluzie, „Ne dă târcoale moartea” este o poezie profundă și emoționantă, care explorează tema morții și a pierderii unei persoane dragi. Poezia sugerează că moartea este inevitabilă și că trebuie să trăim viața cu încredere și curaj, prețuind fiecare moment pe care îl avem și să ne amintim mereu de cei dragi care ne-au părăsit.