Naufragiu de Alexandru Macedonski

Poezia „Naufragiu” a fost publicată pentru prima dată în volumul „Excelsior” (1881) de Alexandru Macedonski, fiind una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale sale.

În această poezie, Macedonski descrie cu o mare forță emoțională un naufragiu în care un grup de oameni se luptă să supraviețuiască în mijlocul furtunii și al valurilor mării. Poetul redă cu măiestrie stările și emoțiile acestora, de la disperarea și teama de moarte, la speranța și dorința de a trăi și de a se salva.

Deși poezia a fost scrisă într-un stil modernist, cu o limbă încărcată de metafore și imagini puternice, tema sa este una universală și actuală în orice timp și în orice cultură: lupta omului pentru supraviețuire și pentru a-și păstra speranța și încrederea în viață, chiar și în cele mai grele momente.

Pe lângă această temă, poezia abordează și ideea că moartea este o parte naturală a vieții și că nu trebuie să o privim cu frică sau cu disperare, ci să o acceptăm și să o înțelegem ca pe o trecere inevitabilă către altă formă de existență sau către eternitate.

În general, „Naufragiu” este considerată una dintre cele mai importante poezii ale lui Alexandru Macedonski și una dintre cele mai reprezentative pentru stilul său modernist și pentru abordarea sa a temelor universale.

---

Ţărmurile sunt departe, marea urlă-nfuriată,
Luntrea cade sfărâmată;
Tânărul pescar ce are cap de înger, corp de-atlet,
Înghitit se duce-ncet.
Braţul său, în care muşchii stau ca funii încordate,
E destins pe jumătate.
Şi-aplecându-se pe gâtu-i, al său chip atins de val
Poartă-al morţii semn fatal.
S-a sfârşit! Dar sub făptura ce de-a lungu zace-ntinsă
Apa-n braţele-i cuprinsă,
De-o simţire neînţeleasă e pătrunsă până jos
Şi se mişcă zgomotos.

Rezumat extins la poezia Naufragiu de Alexandru Macedonski

Poezia „Naufragiu” scrisă de Alexandru Macedonski este un poem liric de factură romantică, care tratează tema iubirii neîmpărtășite și a suferinței sufletești a unui personaj.

În poezie, naratorul evocă amintirea unui naufragiu petrecut pe mare, în care el și alți marinari au luptat cu valurile pentru a supraviețui. Deși se pare că au reușit să scape cu viață, naratorul afirmă că a rămas prins în adâncurile mării și că sufletul său este încă acolo. El dezvăluie că a simțit o iubire puternică și neîmpărtășită pentru o femeie, dar că nu a putut să o împărtășească și acum suferă pentru aceasta. În final, naratorul își exprimă dorința de a fi alături de femeia iubită în eternitate.

Poezia este scrisă într-un stil poetic elevat, cu multe metafore și figuri de stil, cum ar fi personificarea și antiteza. Tonalitatea este melancolică și plină de nostalgie, iar imaginea oceanului și a valurilor sugerează o puternică intensitate emoțională.

În ansamblu, „Naufragiu” este o poezie care exprimă durerea iubirii neîmpărtășite și a suferinței sufletești, prin intermediul unui limbaj poetic bogat și evocativ.