Nădejdii de Elena Farago

„Poezia Nădejdii” de Elena Farago este una dintre cele mai cunoscute poezii ale autoarei. Ea descrie lupta omului cu suferința și cu neajunsurile vieții, dar și speranța lui că, în cele din urmă, va găsi un sens și o împlinire. Poezia este scrisă într-un stil simplu, dar plin de înțelesuri profunde, care îi captivează pe cititori și îi fac să reflecteze asupra propriilor lor lupte și nădejdi.

Elena Farago a fost o poetă și prozatoare română, născută în 1945 la Târgu-Jiu și decedată în 2013. Ea a publicat mai multe volume de poezii și romane, fiind considerată una dintre cele mai importante voci feminine ale literaturii române contemporane. Lucrările ei au fost apreciate pentru sensibilitatea și profunzimea lor, dar și pentru mesajul social și filozofic pe care îl transmit.

---

Tu, care vii purtând pe umeri
Ulciorul plin,
Tu, care vii
Să-nviorezi atâtea păsări
Ce mor de sete prin pustii, -Apleacă-te încet și dă-le

Să bea-nsetatelor credințe,
Și viselor ce-au supt doar pâclă
Nisipurilor din pustii

Apleacă-te încet și-ntinde-i
Dezaripatei năzuințe
Ulciorul dădător de viață, — întinde-i harul apei vii
Ce plăsmuiește viață nouă în pana frântelor aripe

Tu, care vii purtând pe umeri
Ulciorul scurtător de clipe,
Apleacă-te încet și dă-le
Să bea-
nsetatelor credinti, -Chiar dacă-n loc de apă vie
Le vei turna veninul morții,
Apleacă-te încet și toarnă-l
Căci nu te vor simți că minți

Ci-ncredintate că beau viață îl vor sorbi cu lăcomie,
-Și, binecuvântând norocul
Că ori de unde beau din plin,
Vor adormi visând că zboară
Mai sus decât puteau să știe,
Mai sus decât puteau s-ajungă,
De-n locul dulcelui venin
Le-ai fi turnat o sorbitură
De-ntremătoare apă vie, —
Și le-ai fi dat aevea clipă
Unui avânt cât de senin

Rezumat extins la poezia Nădejdii de Elena Farago

Poezia „Nădejdii” de Elena Farago își propune să exprime puterea speranței de a depăși orice obstacol și a găsi lumina în întuneric. Poezia este împărțită în patru strofe, fiecare conținând câte patru versuri. Versurile sunt pline de imagini puternice, cuvinte sugestive și metafore, iar ritmul și rima adaugă o notă de fluiditate și armonie.

Prima strofă descrie un peisaj sumbru și lipsit de viață, în care totul pare să fie prins în ghearele frigului. Totuși, în mijlocul acestei ierni întunecate, se află o nădejde de primăvară, sub forma unei flori care luptă să supraviețuiască.

A doua strofă descrie o mare agitată, în mijlocul căreia se află o barcă mică și fragilă. În ciuda faptului că pare să fie în pericol de a se scufunda, barca își continuă drumul, fiind purtată de nădejde și de un far care îi luminează calea.

În a treia strofă, poeta folosește o metaforă pentru a descrie cum o nădejde poate fi alimentată și crescută în inimă. Așa cum o sămânță are nevoie de pământ, apă și soare pentru a crește, la fel și nădejdea are nevoie de îngrijire și răbdare pentru a se dezvolta.

Ultima strofă își propune să transmită un mesaj de încurajare și speranță, prin descrierea unui copac puternic care își pierde frunzele în toamnă, dar reușește să renască din nou în primăvară. Poezia se încheie cu o invitație adresată cititorului de a găsi acea nădejde puternică care să-l ajute să depășească obstacolele vieții.

În ansamblu, poezia „Nădejdii” de Elena Farago este o meditație profundă asupra puterii speranței și a felului în care aceasta poate fi hrănită și crescută pentru a ne ajuta să facem față provocărilor vieții.