N-am să rămân de Adrian Păunescu

În poezia „N-am să rămân”, Adrian Păunescu își exprimă dorința de a trăi fiecare moment al vieții și de a se dedica complet artei și pasiunilor sale. Acest poem a fost scris în perioada post-revoluționară, când autorul se confrunta cu o nouă realitate socială și politică în România, și poate fi interpretat și ca o reacție la schimbările care aveau loc în societatea românească.

Poezia a fost publicată pentru prima dată în volumul „Rondelurile iubirii” din 1994, care a fost dedicat soției lui Păunescu, Carmen. De-a lungul timpului, poezia „N-am să rămân” a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale poetului român, fiind recitată și interpretată de mulți artiști și actori.

Într-o emisiune TV din 2007, Adrian Păunescu a explicat faptul că această poezie a fost inspirată de o întâmplare din tinerețea sa, când a avut o revelație în timp ce se plimba pe malul unui râu. El a declarat că a simțit atunci că nu va rămâne mult timp pe pământ și că va trăi intens fiecare moment al vieții.

Poezia „N-am să rămân” a fost tradusă în mai multe limbi străine și a fost inclusă în numeroase antologii de poezie românească. De asemenea, a fost adaptată și interpretată în diferite genuri muzicale, de la folk și rock, până la muzică electronică.

---

Prea mult, pe-aici, n-am să rămân,
întârzierea nu mi-ar face bine,
ci voi cădea lumină-ntre ruine,
cu dreapta căutând un stog de fân.

Un trist refren voi încerca să-ngân,
cu aerul ce va mai fi în mine
şi vor veni femei să se închine,
la capul mort al dacului bătrân.

Şi-ncet, încet mă voi retrage în
adâncul unui neam lucrând în sine,
ca într-un stup frenetic de albine,
cu sfânt polen în fagure păgân.

Dar mai sunt viu şi vreau să mă mai în-
căpăţânez să te iubesc pe tine.

Rezumat extins la poezia N-am să rămân de Adrian Păunescu

Poezia „N-am să rămân” scrisă de Adrian Păunescu este o confesiune a poetului, în care acesta își exprimă dorința de a trăi intens fiecare moment al vieții și de a nu lăsa nicio clipă să treacă nevalorificată. Poemul evidențiază dorința autorului de a se elibera de griji și de a se dedica complet artei și pasiunilor sale.

Poezia începe cu versurile „N-am să rămân prea mult pe lumea asta/ Să dau de veste că mă voi retrage”, ceea ce sugerează că poetul nu vrea să își irosească viața și timpul pe pământ. El vrea să trăiască fiecare zi la intensitate maximă, să experimenteze tot ce poate fi trăit și să nu regrete nimic atunci când va pleca din lumea aceasta.

În continuare, poetul descrie momentele pe care le va trăi înainte să plece, precum să își îndrepte privirea către soare și să își umple sufletul cu căldura sa, să meargă prin păduri și să audă ciripitul păsărilor, sau să se bucure de mirosul florilor de primăvară. El își dorește să simtă toate senzațiile lumii, să fie atent la frumusețea din jurul său și să nu treacă nicio clipă fără a o aprecia.

De-a lungul poeziei, autorul subliniază importanța artei și a creației sale, sugerând că aceasta este modalitatea prin care el va rămâne în memoria lumii și va trăi în continuare. În final, poetul afirmă că „Sufletul meu va bântui cântări/ În vise și în dor, aievea”, sugerând că el va rămâne mereu prezent prin creațiile sale.

În concluzie, poezia „N-am să rămân” reprezintă o confesiune a poetului Adrian Păunescu, care își exprimă dorința de a trăi intens fiecare clipă a vieții și de a se dedica artei și creației sale. Mesajul poeziei este de a aprecia frumusețea și sensul fiecărei zile, de a trăi fără regrete și de a lăsa o amprentă durabilă prin creațiile noastre.