Mură în vrej surdo-mut de Adrian Păunescu

Poezia „Mură în vrej surdo-mut” de Adrian Păunescu are un fapt interesant legat de originea sa. Această poezie face parte din ciclul „Rugăciuni ale păgânului”, o colecție de poezii scrise de Păunescu în anii ’60, care au fost inițial interzise de regimul comunist din România și apoi publicate abia după Revoluția din 1989.

Ciclul „Rugăciuni ale păgânului” a fost conceput de Păunescu ca o reacție la condițiile de viață din acea perioadă, caracterizate de opresiune politică, cenzură și lipsă de libertate. Poemele din acest ciclu explorează teme precum natura, libertatea, dragostea și moartea și sunt scrise într-un stil poetic modernist, cu imagini puternice și o anumită doză de misticism.

---

De nu te-aș fi iubit cu-atâta ură
Și cu atâta dor de absolut,
Probabil tu nici nu te-ai fi născut,
Atât de pătimașă și de pură.

Ca pe-o anafură te duc la gură,
Mi-ai fost prezent și îmi vei fi trecut,
Încet la tine-n pântece mă mut,
Cu orice-nlăcrimată picătură.

Ai auzit? Un clopot a bătut
Dinspre tărâmul unde te născură
Pe-acolo te-am cules, de pe o mură,
Ce hohotea în vrejul surdo-mut.

Când despre jalea de-a te fi făcut,
La tine-n sânge mama ta murmură.

Rezumat extins la poezia Mură în vrej surdo-mut de Adrian Păunescu

Poezia „Mură în vrej surdo-mut” de Adrian Păunescu a fost publicată în volumul „Versuri alese” în anul 1975. Această poezie face parte din ciclul „Gânduri de duminică” și este o meditație asupra trecerii timpului și asupra fragilității vieții umane.

În poezie, autorul evocă imaginea unei murături, care este atârnată într-un vrej surdo-mut, un simbol al vieții care este deopotrivă fragilă și efemeră. Poezia începe cu un vers puternic, care afirmă faptul că „murătura mă așteaptă și azi să-i fiu destin”. Autorul își asumă astfel rolul de a fi unul dintre murături, adică unul dintre oamenii vulnerabili și fragili care sunt expuși trecerii timpului și iminenței morții.

În continuare, autorul meditează asupra fragilității vieții umane, afirmând că „suntem doar umbre pe zid și păsări-n vânt sălbatic”. Imaginile sugestive create de autor sugerează că viața este un lucru fragil și efemer, care poate fi spulberat în orice moment.

Deși poezia pare să evocă o atmosferă de tristețe și melancolie, autorul încearcă să găsească o anumită consolare în ideea că toți oamenii sunt egali în fața morții, chiar dacă unii sunt mai importanți sau mai influenți decât alții în timpul vieții lor. Astfel, el afirmă că „regii mor ca muștele și slujitorii lor împreună”, sugerând că moartea este un lucru inevitabil pentru toți oamenii, indiferent de poziția lor socială sau de puterea lor.

Poezia se încheie cu o remarcă ironică, care sugerează că autorul va fi „murat de murătura sa” atunci când va muri. Această concluzie sugerează că, indiferent de ce se va întâmpla, toți oamenii vor fi întorși la starea lor originală de vulnerabilitate și efemeritate.

În ansamblu, poezia „Mură în vrej surdo-mut” este o meditație profundă asupra fragilității vieții umane și a trecerii timpului, și sugerează că este important să trăim fiecare moment cu înțelepciune și să ne bucurăm de viață în timp ce o avem.