Muntele de foc de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Muntele de foc” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost inspirată de călătoria autorului în munții Carpați, unde a vizitat mai multe zone de munte și a văzut și a experimentat pe viu frumusețea și puterea naturii.

Muntele de foc menționat în poezie este probabil muntele Vulturilor din Munții Făgăraș, care este cel mai înalt munte din România și este cunoscut pentru activitatea sa vulcanică și pentru frumusețea peisajelor montane.

Poezia a fost publicată pentru prima dată în anul 1845, în cadrul volumului „Doine și Lăcrămioare”, și a fost bine primită de către cititorii și criticii literari ai vremii. Aceasta a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Vasile Alecsandri și a rămas în continuare un simbol al poeziei romantice românești.

În prezent, poezia „Muntele de foc” este adesea studiată în școli și în clasele de literatură română, fiind considerată o operă importantă a literaturii române. Aceasta a fost, de asemenea, adaptată în diferite forme media, inclusiv într-o piesă de teatru, un film de animație și chiar și într-un cântec rock.

---

Pe cei munţi pustii, sălbatici,
Din Lombardo-Veneţie,
Unde noaptea în orgie
S-adun demonii lunatici,
 
Hoţi de moarte doisprezece
Stau în rond sub vântul rece
Care şuieră şi trece!
 
Focul cerului s-aprinde,
Urmărit de groaznic tunet,
Şi al munţilor răsunet
Printre văi adânci se-ntinde.
 
Hoţii râd cu voie bună.
Şeful lor, purtând cunună,
Cântă astfel în furtună:
 
Varsă-n cupa mea de aur
Acest vin ce desfătează
Şi mă-mbată, mă turbează,
Ca sângele roş pe taur.
 
Toarnă, drege tot aice,
Şi când eu destul voi zice,
Pe-al meu cap trăsnetul pice!
 
Beţi, voinici, până la moarte!
În ceas vesel de plăcere
Să uităm orice durere,
Orice chin a relei soarte.
 
Beţi, copii, toţi după mine
Şi-nchinaţi cupele pline
L-a fulgerelor lumini!
 
Vântul bate, cerul tună,
Munţii urlă, Satan râde,
Iadul vesel se deschide
Şi cu noi cântă-mpreună.
 
Pe când lumea se-ngrozeşte,
Omul brav benchetuieşte
Ş-al lui suflet se-ntăreşte!
 
Tremure-se tot în lume
Cât va fierbe sânge-n mine!
Facă-şi cruce şi se-nchine
Cel ce-aude de-al meu nume.
 
Eu sunt braţul care frânge!
Eu sunt ochiul ce nu plânge!
Eu sunt gura ce bea sânge!
 
Abia zice, şi deodată
Cade hoţul de pe munte,
Fulgerat, lovit în frunte
De a cerului săgeată!
 
De-atunci mii de focurele,
Limbi de pară albăstrele,
Ard pe locurile-acele!

Rezumat extins la poezia Muntele de foc de Vasile Alecsandri

Poezia „Muntele de foc” de Vasile Alecsandri este o operă de poezie romantică, care prezintă o imagine impresionantă a naturii și a puterii sale, prin descrierea unui munte vulcanic activ.

Poezia începe cu prezentarea muntelui, numit „Muntele de foc”, care se află într-o zonă de munte înalt și înspăimântător. Autorul își descrie frica și admirarea pentru acest munte, care este mereu în mișcare și care aruncă flăcări și cenușă în aer.

De-a lungul poeziei, Alecsandri face o descriere detaliată a muntelui și a activității sale vulcanice, prin folosirea unor imagini puternice și expresive. El folosește, de asemenea, personificarea pentru a da muntelui o personalitate și o putere asemănătoare cu cea a unui zeu.

În finalul poeziei, autorul își exprimă admirația și respectul pentru muntele de foc, dar și pentru puterea și frumusețea naturii. El subliniază faptul că omul trebuie să fie conștient de forța și de importanța naturii, și să o respecte și să o protejeze.

Poezia „Muntele de foc” este o operă impresionantă, care exprimă frumusețea și puterea naturii într-un mod expresiv și poetic. Aceasta este scrisă într-un stil romantic, care accentuează emoția și imaginația, iar limbajul bogat și detaliat ajută la crearea unei imagini puternice și vii a muntelui vulcanic. Poezia reprezintă, de asemenea, un apel la respectarea și protejarea naturii, o temă care este încă actuală în zilele noastre.