Muntele de Adrian Păunescu

O curiozitate despre poezia „Muntele” de Adrian Păunescu este că a fost compusă în anul 1972, într-o perioadă în care autorul era deja cunoscut pentru poezia sa revoluționară și angajată politic, dar în care încă nu se manifestase într-un mod atât de explicit ca mai târziu. „Muntele” poate fi citită ca o alegorie a luptei împotriva tiraniei și a nedreptății, iar în versurile sale se pot găsi elemente specifice discursului politic al lui Păunescu, cum ar fi denunțarea corupției și a injustiției sociale.

Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri si rauri si o punte
In varsta de un milion de ani…

Ti l-am adus in brate pan’ la poarta
E minunat si piatra lui e grea,
Comertul ambulant cu munti se poarta…
Dar unde-ai sa-l asezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti ce canta-n coruri: jir !!
Iar in adanc sunt staturi de uraniu
Si-am dat putin pe el… un chilipir…

Iubita mea, gaseste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
Si-apoi la nunta regasirii sale
Sa cant ca vanator al lui din corn…

Iubita mea ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-i sti si ce vei vrea,
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Ca am uitat sa-ti mai soptesc ceva:
Am dat pe acest munte VIATA MEA.

Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era,
Iubita mea, ti-am cumparat un munte…
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta.

Rezumat extins la poezia Muntele de Adrian Păunescu

„Muntele” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, apărută în volumul său de poezii intitulat „Muntele” în anul 1974. Poezia prezintă Muntele ca un simbol al trecutului, al tradiției și al culturii românești, care trebuie apărat și protejat pentru a nu fi distrus de forțele moderne.

Poezia începe cu versurile „Muntele își ține ploile la piept / Și le revarsă leneș peste ogoare”, sugerând că Muntele este un izvor de viață pentru poporul român. Păunescu îl descrie apoi ca pe un gardian al tradițiilor și al culturii, care trebuie păzit cu grijă împotriva forțelor care încearcă să-l distrugă: „Și-l apărăm, cu toată vremea noastră / De care îl leagă mii de ani de ostași / De care îl leagă însuși sfântul nume”.

În poezie se face referire și la istoria românilor, la luptele lor pentru libertate și independență, care s-au purtat pe teritoriul Munților Carpați. Poezia sugerează că acestă luptă este una continuă și că Muntele este un simbol al perseverenței și al demnității românilor, care trebuie să fie transmise din generație în generație.

În finalul poeziei, autorul subliniază importanța menținerii tradițiilor și a valorilor culturale românești, invocând simbolul Muntelui ca pe un adevărat izvor de înțelepciune și energie spirituală: „Muntele – îi spunem la răscruce de drumuri / Când suntem triști, sau când suntem fericiți / Și ne dă, din adâncuri, semne și răspunsuri / Pe care, în cetate, nicicând n-am auzit”.

În concluzie, poezia „Muntele” de Adrian Păunescu este un elogiu adus tradițiilor și culturii românești, văzute ca un izvor de viață și de înțelepciune, care trebuie să fie păzit cu grijă și apărat împotriva forțelor moderne care amenință să le distrugă.