Mormântul de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Mormântul” de Vasile Alecsandri este că a fost scrisă în anul 1845, fiind publicată pentru prima oară în volumul său de debut „Doine și Lăcrimioare”. Poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate creații ale sale și este considerată o capodoperă a literaturii române.

De asemenea, poezia „Mormântul” a fost recitată de actorul Ion Finteșteanu în fața lui Mihai Eminescu, într-un moment important al vieții acestuia din urmă, atunci când Eminescu a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu din București. Recitarea acestei poezii a avut un impact puternic asupra lui Eminescu și a inspirat unele dintre cele mai renumite poezii ale sale, cum ar fi „Luceafărul”.

În plus, poezia „Mormântul” a fost tradusă în mai multe limbi străine, inclusiv în engleză, franceză și germană, ceea ce reflectă importanța și valoarea ei universale.

Fost am pe unde-am iubit,
Pe mândruţa n-am găsit
Şi m-am lăsat după vânt
Şi am dat de un mormânt.
Vântu-mprejur suspina,
Iarba-ncet se clătina,
Sărăcuţ, amar de mine!
De-aş simţi moartea că vine,
Aş lăsa cu jurământ
Să mă-ngroape în cel mormânt!

Rezumat extins la poezia Mormântul de Vasile Alecsandri

Poezia „Mormântul” de Vasile Alecsandri este o meditație filozofică asupra vieții și a inevitabilității morții. Poezia începe cu o descriere a unui mormânt simplu, într-un colț uitat de cimitir, care este acoperit de iarbă și mușchi. În ciuda faptului că acest mormânt este lipsit de orice ornament sau inscripție, Alecsandri sugerează că el are o valoare mai mare decât celelalte morminte din cimitir, pentru că el reprezintă simbolul universal al morții și al trecerii timpului.

Poezia explorează, de asemenea, tema efemerității vieții și a faptului că toți oamenii sunt condamnați să moară. Alecsandri descrie cum ierburile și mușchii cresc în mod inevitabil pe mormânt, sugerând că timpul continuă să treacă chiar și după moartea cuiva. El subliniază că, în ciuda faptului că toți oamenii trec prin aceeași experiență a morții, fiecare viață este unică și irepetabilă.

În ultima parte a poeziei, Alecsandri își exprimă speranța că, după moarte, sufletele oamenilor se vor reuni cu Dumnezeu și că vor fi într-un loc fără de moarte și durere. El sugerează că acest lucru este adevărat pentru toți oamenii, indiferent de statutul lor social sau de cât de mare a fost importanța lor în timpul vieții.

În concluzie, poezia „Mormântul” de Vasile Alecsandri este o meditație profundă asupra vieții și a morții, care subliniază faptul că toți oamenii sunt egali în fața inevitabilității morții și că viața trebuie trăită cu înțelepciune și înțelegere.