Un fapt divers interesant despre poezia „Monotonie pe vioară” de Tudor Arghezi este că această poezie a fost scrisă în timpul detenției sale la Penitenciarul Văcărești din București. Arghezi a petrecut o perioadă de aproximativ patru luni acolo în 1918, din cauza opiniilor politice și a scrierilor sale considerate subversive de către autorități.
În această perioadă dificilă din viața sa, Arghezi a continuat să scrie și să compună poezii, inclusiv „Monotonie pe vioară.” Poezia este scrisă într-un ton melancolic și reflectiv și poate fi privită ca o expresie a sentimentelor sale de izolare și de introspecție din timpul detenției.
De când nu mi-ai mai cântat
Sunt , vioară, întristat.
N-ai putea ști ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare?
Întristat de ce să fiu?
Că-i devreme, că-i târziu?
Și n-am cine să mă-nvețe,
De mi-e dor sau mi-e tristețe,
Ca să știu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie?
De-altă nevinovăție?
Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ți-s multe.
Cine să ți le asculte?
Cine ți le înțelege
Întristările pribege?
Că nici eu nu le-nțeleg,
Să le-nșir, să le dezleg.
Te-ntristează când și dacă
Alții cântă, râd și joacă?
Scripcă veche, mai de mult,
Doar tăcerea ți-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decât altele te doare,
Oare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară?
Ori, vioară, simți mai bine,
N-a murit ceva din mine?
Rezumat extins la poezia Monotonie pe vioara de Tudor Arghezi
„Poezia „Monotonie pe vioară” de Tudor Arghezi este o compoziție poetică scrisă într-un ton melancolic și introspectiv, care explorează tema monotoniei și a izolării. Poezia transmite sentimentele de singurătate și de descurajare, dar și pasiunea pentru artă și pentru muzică.
În poezie, autorul descrie un vioaraș care cântă într-un loc izolat și liniștit, unde sunetele viorii sale par să se piardă în nesfârșirea tăcerii. Această imagine a unui artist singur care cântă pentru sine poate fi interpretată ca o metaforă pentru izolarea și pentru monotonia vieții. Vioara devine un simbol al expresiei artistice și al dorinței de a comunica, dar și al stării de tristețe și a disconfortului.
Autorul subliniază că sunetele viorii par să se răspândească în zadar, deoarece nu există nimeni care să asculte. Aceasta poate exprima sentimentul de neînțelegere și de disconfort pe care mulți artiști îl pot simți atunci când încearcă să-și exprime creațiile într-o lume indiferentă sau prea ocupată pentru a le aprecia.
Cu toate acestea, în ciuda sentimentelor de izolare și de monotonie, vioarașul continuă să cânte cu pasiune și devotament. Aceasta sugerează că arta și muzica sunt surse de consolare și de exprimare a emoțiilor în momentele dificile.
În final, poezia ne amintește că, chiar în cele mai tăcute și monotone momente, pasiunea și expresia artistică pot continua să trăiască și să aducă lumină și înțelegere în viață. Ea subliniază importanța artei ca mijloc de comunicare și de exprimare a gândurilor și sentimentelor profunde, chiar și în fața monotoniei și a izolării.
În concluzie, „Monotonie pe vioară” de Tudor Arghezi este o poezie introspectivă care explorează tema monotoniei și a izolării, dar și pasiunea pentru artă și pentru expresia artistică. Aceasta ne amintește că, în ciuda momentelor dificile, creativitatea și expresia artistică pot fi surse de lumină și de înțelegere în viața noastră.”
Informații adiționale despre poezii de Tudor Arghezi
Vezi aici toate lista la toate poeziile de Tudor Arghezi pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Tudor Arghezi pe Wikipedia.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”.
