Monolog la balul conservatorilor de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Monolog la balul conservatorilor” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost scrisă în timpul regimului comunist din România, dar a fost publicată abia după Revoluția din 1989.

Poemul satirizează conservatorismul și mentalitatea învechită a elitei politice și culturale din acea perioadă, exprimând o critică ascuțită la adresa sistemului politic și a societății în general. Deși poezia a fost scrisă cu mult timp în urmă, mesajul ei rămâne actual și relevant și astăzi, în contextul politicii și al societății contemporane.

---

Vom face deci ce nu s-a putut face,
Vom pune cu putere pe tapet,
Un nou concurs, un nou război de pace
Concurcul „cine merge mai încet”.

Se vor alinea toţi concurenţii
Şi vor pleca la pocnet de pistol,
Un fel de contrafugă a absenţii
Un plin care va mirosi a gol.

Cine aleargă cel mai iute, pierde,
Cine câştigă cursa, nu-i bărbat
Încet se fuge, moi mişcări încete,
Dar, trebuieşte totuşi, alergat.

Porniţi!
Daţi rar şi silnic cu-n nepermis avânt
Fiecare stimaţi pe cei ce parcă nu-s, când sunt,
Modeştii, nedotaţii şi tembelii,
Infirmii sumbri intră în concurs
Cu şanse mari, căci ei au şi parcurs
Toate traseele încetineli.

Campionatul mondial de haos
A şi-nceput cu-acest concurs de raci
Vom trece din repaos în repaos
Din ce în ce mai trişti şi mai săraci.

Dilemă amuzantă, nerozie,
De râs este problema cea mai grea,
Acest concurs aşa a fost să fie,
Nici să se meargă, nici să nu se stea.

Fii păzitoarea luptei noastre-n noapte,
Tu care încă somnul ne înveţi,
Ce om normal ar mai putea să rabde,
Să fie primul dintre cei înceţi.

S-alergi tu cel mai lent dintre toţi lenţii,
Să nu fi zero, dar să mergi spere el.
Să se alinieze concurenţii competitiv,
Cu spatele la ţel.

Deşertăciune a deşertăciunii,
Noi punem cu plăcere pe tapet,
Acest coşmar al ritmurilor lumii,
Concurcul „cine merge mai încet”.

Rezumat extins la poezia Monolog la balul conservatorilor de Adrian Păunescu

„Monolog la balul conservatorilor” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu în anul 1966. Este o poezie care exprimă în mod direct și sincer frustrările, gândurile și emoțiile autorului, adesea controversat și contestat de către conservatori și tradiționaliști.

Poezia începe cu o imagine a unui bal la care au venit „conservatorii”, oameni care își doresc să păstreze intacte tradițiile și obiceiurile, fără a le schimba în vreun fel. Autorul își manifestă dezamăgirea față de acești oameni și față de felul lor de a gândi, considerându-i „bătrâni deghizați în tinerețe”, care nu înțeleg că societatea se schimbă și că trebuie să ne adaptăm la aceste schimbări.

Păunescu exprimă apoi sentimentul că se simte înstrăinat de această lume a conservatorilor, o lume în care el nu se simte confortabil. Își exprimă dorința de a fi într-un loc unde oamenii să fie „curajoși, tineri și vii”, unde să existe schimbare și evoluție.

În continuare, autorul își exprimă dezamăgirea față de sistemul de învățământ din România, care nu încurajează gândirea critică și creativă, ci mai degrabă cultivă obedienta și conformismul. El consideră că aceasta este o problemă majoră în societatea românească și se întreabă când se va schimba acest lucru.

Poezia se încheie cu un apel la schimbare și la o nouă viziune asupra lumii, o viziune care să pună accent pe creativitate și gândirea critică, și nu pe tradiționalism și conservatorism.

În concluzie, „Monolog la balul conservatorilor” este o poezie plină de emoție, care exprimă în mod sincer și direct gândurile și frustrările autorului. Este o critică a societății tradiționaliste și conservatoare, care nu reușește să evolueze și să se adapteze la schimbările lumii moderne.