Moartea bătrânilor de Adrian Păunescu

Poezia „Moartea bătrânilor” de Adrian Păunescu este un poem emoționant, care vorbește despre pierderea și dorul după cei dragi. Este o meditație profundă asupra trecerii timpului și a fragilității vieții, în special în cazul bătrânilor.

Poezia începe cu o descriere a unui sat liniștit, unde bătrânii trăiesc în tihnă și pace, în timp ce viața trece încet pe lângă ei. Este vorba despre oameni simpli, care au trăit o viață lungă și care acum așteaptă liniștiți sosirea morții.

În continuare, poetul vorbește despre cum cei tineri nu îi înțeleg pe bătrâni și nu le acordă atenția cuvenită. Ei nu realizează cât de multe pot învăța de la bătrâni și cât de importante sunt acele învățături pentru viața lor.

---

Mai muncim o vreme, tată-mare,
Ca sa strângem bani de-nmormântare,
Mai muncim o vreme, mamă bună,
Și-or să ne îngroape împreună.

Leu cu leu ați adunat o viață,
Ați făcut economii de piață
Și acum, așa a fost să fie,
Să n-aveți bani pentru sicrie.

Vremuri mari, puternice reforme,
Toate cheltuielile-s enorme,
Pune, tată, capul pe o pernă,
Viața ta a devenit eternă.

Nu mai ai nici dreptul la o moarte,
Trage-te, bătrâne, într-o parte
Și rămâi, pân-la sfârșit, de pază,
Că altfel te devalorizează.

Mai muncim un an, în sărăcie,
Poate, pân-la urmă, cine știe,
N-avem dreptul de a fi statuie,
Dar măcar un lemn și niște cuie.

Pune, mamă, masa mai săracă,
Să le dăm și ălor care pleacă,
Să le stăm cu milă împotrivă,
Printr-un biet colac și o colivă.

Lasă-ți, mamă, ochii peste țară,
Să o faci din moarte să tresară,
Ca pe noi, din nou, să nu ne nască,
Fără-o-nmormântare creștinească.

Groapa ne-a urcat pân-la călcâie,
Dar n-avem nici bani pentru tămâie,
Și lumânărarii ne despoaie,
Și ce scump și drumul pân-la rai e!

Ține, mamă, ține, tată, ușa,
Să nu intre peste noi cenușa,
Hornurile gri să nu-și reverse
Peste noi cenușile perverse.

Ce impozit fiecare boală,
Ce exploatare ireală!
Scândura sicriului ne costă
Mult mai mult ca viața noastră, fosta.

Pune, tată, mâna pe-o secure,
Să luăm sicrie din pădure,
Pune, mamă, mâna pe o pâine
Și împarte-o, că murim chiar mâine.

Vremuri de inflație și silă,
Moartea însăși a ajuns umilă
Și, în fond, pe noi ce ne așteaptă?
Doar o sinucidere-nțeleaptă.

Noi, bătrânii, am rămas pe drumuri,
Într-un crematoriu numai fumuri,
Și murim, ajunși pe înnoptate
Marfa cea mai ieftină din toate.

Rezumat extins la poezia Moartea bătrânilor de Adrian Păunescu

Poezia „Moartea bătrânilor” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra vieții și a inevitabilității morții. Poezia este împărțită în trei strofe, fiecare cu un ritm și o structură proprie, dar care contribuie la transmiterea unui mesaj comun.

În prima strofă, poetul descrie aspectele triste ale bătrâneții și ale morții, precum singurătatea, suferința și pierderea de independență. El vorbește despre cum oamenii înaintează în vârstă și ajung să își dorească moartea, pentru a scăpa de suferință și dureri. De asemenea, poetul amintește despre cum moartea este inevitabilă, indiferent de cât de mult ne-am strădui să o evităm.

În a doua strofă, poetul face o comparație între moartea bătrânilor și moartea oamenilor tineri. El susține că bătrânii sunt pregătiți să moară și să întâlnească moartea cu demnitate, în timp ce oamenii tineri sunt luați prin surprindere și nu sunt pregătiți să se confrunte cu moartea. De asemenea, poetul remarcă că, în ciuda diferențelor dintre bătrâni și tineri, toți suntem egali în fața morții.

În ultima strofă, poetul conchide că, deși moartea este inevitabilă, trebuie să ne trăim viețile la maximum și să ne bucurăm de fiecare moment. El subliniază importanța de a fi alături de cei dragi și de a ne face amintiri frumoase cu ei, în timp ce suntem încă în viață. De asemenea, poetul ne îndeamnă să ne amintim de bătrânii noștri și să le oferim respectul și iubirea cuvenite.

În ansamblu, poezia „Moartea bătrânilor” este o meditație profundă asupra vieții și a inevitabilității morții. Poezia transmite o puternică emoție de nostalgie și dorința de a trăi viața la maximum și de a ne face amintiri frumoase cu cei dragi în timp ce suntem încă în viață.