Miezul nopții de Grigore Alexandrescu

Un fapt interesant despre poezia „Miezul nopții” de Grigore Alexandrescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1843 în revista „Dacia literară”. Poezia a fost apreciată pentru stilul său elegant și pentru sugestia sa subtilă că poezia poate fi un instrument puternic pentru a exprima sentimentele și pentru a găsi alinare pentru durerea sufletească. De-a lungul timpului, poezia „Miezul nopții” a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Grigore Alexandrescu, fiind frecvent inclusă în antologiile de poezie românească și studiată în școlile și universitățile din întreaga lume.

---

Aici pe-aste ruine cu mândre suvenire
Privesc cum orizontul se umple de făclii,
Cum luna în tăcere s-arată să inspire
Gândiri religioase l-ai lui Apolon fii.

Când tot doarme-n natură, când tot e liniştire,
Când nu mai e mişcare în lumea celor vii,
Deşteaptă privegheaă a mea tristă gândire,
Precum o piramidă se-nalță în pustii.

Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie,
Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt,
În zboru-i se ridică la poarta de vecie,
Căci nici o legatură nu are pe pământ.

Nadejdea mea din lume de moarte se precurmă;
Trecu ea precum trece un fulger printre nor;
S-a şters precum se şterge a vulturului urmă
Când spintecă văzduhul în falnicul său zbor.

De când pierdui părinții-mi trei ierni întregi trecură,
Trei ierni, căci după ierne viața-mi socotesc,
Căci zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi furăal,
Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc.

Frumoasa primavară acuma se grăbeşte
La caru-i să înhame pe zefirii uşori;
Păşeşte,şi pe urma-i verdeață se iveşte
Şi cerul se dezbracă de fioroşii nori.

Zefirul printre frunze misterios suspină,
E limpede-orizontul şi cerul luminos;
A râurilor şoaptă… Dar unda lor e lină,
Iar sufletu-mi e-n valuri, n-am soare seninos.

Căci închinat durerii, amara mea viață
De-atunci e pentru mine nisip neroditor,
Ce vara îl usuca, ce iarna îl îngheață,
Pe care flori nu află sărmanul călător.

Lăsat străin în lume, lipsit de orice bine,
Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ,
Văzând zilele mele de suferințe pline,
Pui mâna pe-a mea frunte şi caut un mormânt.

Puțină vreme înca si glasu-mi se va stinge,
Şi inima de-a bate în pieptu-mi va-nceta!
Atunci fără-ndoială eu soarta voi învinge,
Şi a vieții taină în moarte voi afla.

Rezumat extins la poezia Miezul nopții de Grigore Alexandrescu

Poezia „Miezul nopții” de Grigore Alexandrescu este o meditație asupra dragostei și a sentimentului de singurătate. Poetul descrie personajul principal, care se trezește la miezul nopții și își exprimă tristețea și durerea provocate de despărțirea de persoana iubită.

În prima strofă, poetul ne prezintă imaginea personajului principal, care se trezește în miezul nopții și simte o durere profundă. El sugerează că personajul este singur și că își exprimă tristețea și durerea provocate de despărțirea de persoana iubită.

În cea de-a doua strofă, poetul ne arată că personajul principal trăiește într-o lume întunecată și îngrozitoare, sugestivă pentru starea sa sufletească. El sugerează că personajul se simte prizonier în această lume întunecată și că încearcă să scape din ea.

În strofa a treia, poetul ne descrie sentimentele de singurătate și abandon ale personajului principal. El sugerează că personajul se simte singur și abătut și că își exprimă durerea și tristețea provocate de despărțirea de persoana iubită.

În ultima strofă, poetul ne sugerează că personajul principal își exprimă durerea și tristețea prin intermediul poeziei. El sugerează că poezia este o modalitate prin care personajul își poate exprima sentimentele și poate găsi un fel de alinare pentru durerea sa.

În general, poezia „Miezul nopții” de Grigore Alexandrescu este o meditație profundă asupra dragostei și a sentimentului de singurătate. Poezia ne arată că despărțirea de persoana iubită poate fi extrem de dureroasă și că sentimentele de tristețe și abandon pot fi copleșitoare. Personajul principal se simte prizonier într-o lume întunecată și îngrozitoare și își exprimă durerea prin intermediul poeziei. Poezia este o meditație asupra puterii și a frumuseții poeziei, sugerând că aceasta poate fi un instrument puternic pentru a exprima sentimentele și pentru a găsi alinare pentru durerea sufletească.