Grigore-Alexandrescu

Una dintre cele mai interesante aspecte ale acestei fabule este faptul că autorul nu adoptă un punct de vedere moralizator, ci se așează într-o poziție mai degrabă neutrală. În ciuda faptului că mierla este prezentată drept un personaj bine intenționat și naiv, ea este în cele din urmă înșelată de bufniță.

În schimb, bufnița este prezentată ca fiind mai degrabă inteligentă și șireată, însă este și ea pedepsită pentru că nu își respectă cuvântul. Astfel, fabula sugerează că atât naivitatea cât și lipsa de onoare pot duce la consecințe negative.


Într-o pădure deasă, de cetăţi depărtată,
Mierla se-ntâlni seara cu bufniţa umflată.
„Prietenă – îi zise – ţi-aş face o-ntrebare,
Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare.
Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ţi e plăcută,
De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută?
Nu cunoşti, cum se vede, razele dimine?ii,
Dulceaţa primăverii, plăcerile vie?ii.
Poate eşti ruşinoasă, şi crezi că nu cânţi bine:
Dar eu şi alte păsări mai vrednici decât mine
Îţi vom da-nvăţătură, şi vom pune silinţă
Să-ţi mai sub?iem glasul cât va fi prin putinţă.


Vino mâine la mine să mergem la plimbare,
Ca să faci cunoştinţă cu o privighitoare.”
Bufniţa îi răspunse: „Îţi mulţumesc, iubită,
Eu cu soarele vostru nu sânt obicinuită;
Îmi supără vederea. Lumea o să mă vază,
Însă, când m-oi deprinde cu a luminii rază.”
Mulţi zic că neamul nostru nu este încă-n stare,
Ca altele, să facă cercări de-naintare,
Că-nvăţătur-adâncă, idei, filosofie
Sânt prea vătămătoare l-a lui copilărie,
Declamaţia-aceasta, pompoasă, îngâmfată,
De vreţi, poate să fie despoţilor iertată:
Numai lor le e bună a unui neam orbire,
Căci nu-l lasă să-şi vază a sa nenorocire:
Dar în gura acelor ce-o zic pe dinafară,
Sau e o nerozie, sau este o ocară.


Noi le-am putea răspunde puţinele cuvinte
Bufniţei adresate de mierla cea cuminte:
„Ai vorbit de minune! Dar ia spune-mi, vecină,
Daca măcar cercare tu nu faci vreodată
Să scoţi cel puţin capu din noaptea-ntunecată,
Apoi cum t-ei deprinde cu soare, cu lumină?”

Rezumat extins la fabula Mierla şi bufniţa de Grigore Alexandrescu

Fabula „Mierla şi bufniţa” de Grigore Alexandrescu este o poveste despre o mierlă aflată în căutarea unei case, care întâlneşte o bufniţă şi încep să discute despre cele mai bune locuinţe.

Mierla îi spune bufniţei că îşi doreşte o casă cu acoperiş înalt, cu mult soare şi aer curat, unde să poată cânta şi să-şi crească puii. În schimb, bufniţa îi sugerează o casă mică şi întunecoasă, care să o protejeze de vânători şi de ploaie.

Mierla este surprinsă de această sugestie şi întreabă bufniţa cum poate trăi într-o astfel de casă neagră şi urâtă. Bufniţa îi răspunde că nu este important cum arată casa, ci importanţi sunt siguranţa şi confortul pe care îi oferă.

La finalul poveştii, mierla îşi dă seama că bufniţa are dreptate şi îşi construieşte o casă mică şi sigură, în care se simte protejată şi fericită.

Această fabulă transmite un mesaj important despre importanţa siguranţei şi confortului în viaţă şi despre faptul că aspectul fizic nu este întotdeauna cel mai important aspect.


Informatii Aditionale despre Grigore Alexandrescu

Grigore AlexandrescuPapagalul şi celelalte păsări. Vezi toate poeziile lui Alexandrescu aici