Un fapt divers interesant despre poezia „Micul vânător” de Elena Farago este că aceasta a fost inspirată de experiența sa personală cu fiul ei în timpul unei plimbări prin pădure. Ea a vrut să transmită prin poezia sa importanța protejării naturii și a responsabilității noastre față de mediul înconjurător, dar și să încurajeze tinerii să-și dezvolte pasiunea pentru natură și să devină agenți activi în protejarea acesteia.
Poezia a devenit foarte populară printre copii și părinți, fiind utilizată și în programe educaționale și de conștientizare a mediului înconjurător. De asemenea, poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine și a fost prezentată în diverse evenimente culturale și literare, câștigând aprecierea criticilor și a publicului deopotrivă.
Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face „mâine” odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să vad şi eu cum mor
Păsărelele din zbor…
Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? Dar
Am să stau să vad cum moare?
Că eu plâng, măi Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.
Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat.
Că spunea că nu-i păcat…
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar…
Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Dacă-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?
Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric’
Că-s de corn de cerb, măi Pik.
Ai să vezi tu mâini ce bine
Îmi stă mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
– „Ce mai pui de vânător!”
Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata – „Ţine
Puşca drept, şi trage bine!”
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,
Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?
Am să plâng mai rău ca ele…
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!
Dar de-aş spune tatei oare
Că pân’ mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?
Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?
Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?
Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciună
Pentr-un „bravo” luat în drum
Pe nedrept? Ba nicidecum,
Eu răspund vorba curată
Cum e drept, şi alt nimic –
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic”.
Spunea Mihnea către câine:
– „Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;
Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face „mâine” odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să vad şi eu cum mor
Păsărelele din zbor…
Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? Dar
Am să stau să vad cum moare?
Că eu plâng, măi Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.
Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat.
Că spunea că nu-i păcat…
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar…
Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Dacă-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?
Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric’
Că-s de corn de cerb, măi Pik.
Ai să vezi tu mâini ce bine
Îmi stă mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
– „Ce mai pui de vânător!”
Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata – „Ţine
Puşca drept, şi trage bine!”
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,
Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?
Am să plâng mai rău ca ele…
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!
Dar de-aş spune tatei oare
Că pân’ mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?
Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?
Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?
Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciună
Pentr-un „bravo” luat în drum
Pe nedrept? Ba nicidecum,
Eu răspund vorba curată
Cum e drept, şi alt nimic –
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic”.
Rezumat extins la poezia Micul vânător de Elena Farago
Poezia „Micul vânător” de Elena Farago este un poem care îl prezintă pe un băiat care, în timp ce își caută animalele de pluș într-un joc de vânătoare, își descoperă pasiunea pentru natură și pentru protecția acesteia.
Poezia începe cu descrierea jocului de vânătoare al băiatului, care își caută animalele de pluș prin iarbă și prin pădure. Autorul subliniază pasiunea și entuziasmul copilului pentru natură și pentru joc, și sugerează că acesta este încântat de frumusețea și de diversitatea lumii înconjurătoare.
În versurile următoare, autorul descrie momentul în care băiatul găsește un iepure real în iarbă, dar îl lasă să plece nevătămat și își dă seama că natura este mai importantă decât jocul de vânătoare. El începe să înțeleagă că animalele sunt creaturi vii care trebuie să fie protejate și respectate.
În partea a doua a poeziei, autorul subliniază importanța protejării naturii și a responsabilității noastre în acest sens. El subliniază că natura este vulnerabilă și că trebuie să o protejăm pentru a ne proteja și pe noi înșine și viitorul nostru.
În finalul poeziei, autorul își exprimă speranța că băiatul va continua să iubească și să protejeze natura în viitor, și îl îndeamnă să rămână mereu conștient de importanța acesteia. Poezia se încheie cu un mesaj de înțelepciune și de responsabilitate, în care autorul subliniază importanța protejării naturii și a educației în acest sens.
În concluzie, poezia „Micul vânător” de Elena Farago este un poem dedicat iubirii și protecției naturii, care subliniază importanța responsabilității noastre față de mediul înconjurător. Poezia ne arată că natura este vulnerabilă și că trebuie să o protejăm pentru a ne proteja pe noi înșine și viitorul nostru. De asemenea, poezia încurajează tinerii să își dezvolte pasiunea pentru natură și să devină agenți activi în protejarea acesteia.
Informații adiționale poezii Elena Farago
Elena Farago a fost o poetă română care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.
