Mângâierea – Grigore Alexandrescu

Un fapt interesant despre poezia „Mângâierea” de Grigore Alexandrescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură” în anul 1843, fiind una dintre primele poezii publicate ale poetului.

Poezia a fost apreciată pentru tonul său contemplativ și pentru sugestia sa subtilă că bucuria și împlinirea de sine pot fi găsite în lucrurile simple și autentice ale vieții. De-a lungul timpului, poezia „Mângâierea” a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Grigore Alexandrescu, fiind frecvent inclusă în antologiile de poezie românească și studiată în școlile și universitățile din întreaga lume.

---

De ce urasti viata, tu, fiica Armoniei?
De ce dintr-al tau suflet nadejdea ai gonit?
Care dureri ascunse, vrajmase bucuriei,
A vârstei nalucire si visuri ti-au rapit?

Tu n-ai desertat cupa ce înca este plina;
Tu nu stii de-ti pastreaza otrava sau nectar;
Dar plângi! Zefirul astfel fara cuvânt suspina;
Toata lacrima-n ochi-ti e un margaritar.

Eu nu voi sa adaug a ta melancolie,
Sa-ti zugravesc icoana durerii omenesti,
Sa desfasor în ochii-ti a mea copilarie,
Ca osânda de moarte în care sa citesti;

Sa-ti arat împrejuru-mi un larg cerc de morminte
În care dorm frati, rude, parinti ce m-au iubit;
Sa vezi ce e durerea, sa vezi de-aveam cuvinte,
Când chiar de provedinta nevrând m-am îndoit.

Sa vezi apoi în lume cumplita rautate
Otravindu-mi ani, zile, chiar umbre de placeri;
Sa vezi… Ah! atunci numai, atunci ai vedea poate
Câte un singur suflet cuprinde-n el dureri!

Lumea ma crede vesel, dar asta veselie
Nu spune-a mea gândire, nu m-arata cum sânt!
E haina de podoaba, masca de bucurie,
Si mâhnirea mi-e numai al inimii vesmânt.

Daca nu dupa zile, ci dupa suferinte
Ni s-ar socoti vârsta, stii, mare Dumnezeu,
Pentru care ani, veacuri, si lume, si fiinte
Nu sunt nimic ­ stii singur câti ani as avea eu!

A mea credinta însa nu este înca moarta;
Mângâietor tovaras ea nu m-a parasit:
În umbra îmi deschide a vesniciei poarta,
Si negura mâhnirii ades mi-a risipit.

Dar tu, carei nadejde s-arata aurita,
Tu, carei viitorul pastreaza naluciri,
Când nu ai nici o coarda a inimii izbita
De viscolele lumii si de nenorociri,

Mângâie-te, copila, si simte multumirea
Care o-nsufla daruri ce firea ti le-a dat.
Eu când te-ascult, uit toate, uit chiar nenorocirea,
Ma aflu-n alta lume uimit si încântat.

Sub degetele tale, în sunete-argintose
Clavirul când rasuna, când dulce preludezi,
Destepti în al meu suflet acorduri fioroase,
A patimilor stinse cenusa înviezi.

Talentul, frumusetea adesea patimeste;
De soarta cea obsteasca si tu poate sa tii;
Dar vezi dreapta natura cum te despagubeste:
Glasu-ti este esenta cerestii melodii.

Desavârsitul bine nu-l poate-avea pamântul:
Ce mari fara talazuri, ce inimi fara chin?
Omul este o taina care-o stie mormântul,
Femeia e un înger, viata-i un suspin.

Rezumat extins la poezia Mangaierea – Grigore Alexandrescu

Poezia „Mângâierea” de Grigore Alexandrescu este o meditație despre viață și despre trecerea timpului. Poetul sugerează că toate lucrurile din lumea noastră sunt trecătoare și că singura mângâiere pe care o putem găsi este în împlinirea de sine și în bucuria de a trăi.

În prima strofă, poetul ne arată că toate lucrurile din jurul nostru sunt trecătoare și că timpul ne face să trecem prin multe experiențe. El sugerează că nu putem opri trecerea timpului și că tot ceea ce avem se va pierde într-un final.

În cea de-a doua strofă, poetul ne oferă o descriere a naturii și a frumuseții sale, sugerând că natura ne poate oferi o mângâiere prin frumusețea și armonia sa. El sugerează că natura ne poate ajuta să găsim liniștea și pacea interioară, dar că nu putem rămâne mereu într-un astfel de loc.

În strofa a treia, poetul ne arată că singura mângâiere pe care o putem găsi este în noi înșine și în bucuria de a trăi. El sugerează că viața are sens și că putem găsi fericirea și împlinirea prin ceea ce facem și prin relațiile pe care le avem cu ceilalți.

În ultima strofă, poetul ne sugerează că viața este scurtă și că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment, pentru că fiecare moment contează. El ne îndeamnă să găsim mângâierea și bucuria în lucrurile simple și să ne îndreptăm spre împlinirea de sine, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

În general, poezia „Mângâierea” de Grigore Alexandrescu este o meditație profundă asupra valorilor și a adevăratelor priorități ale vieții. Poetul ne arată că toate lucrurile din lumea noastră sunt trecătoare, dar că putem găsi mângâiere și bucurie în împlinirea de sine și în bucuria de a trăi. El ne îndeamnă să găsim frumusețea și armonia în natură, dar și să ne bucurăm de viață și să ne îndreptăm spre împlinirea de sine, indiferent de circumstanțele în care ne aflăm.