Mama în câmp de Grigore Vieru

Poezia „Mama în câmp” este una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui Grigore Vieru, care a devenit un simbol al dragostei și dăruirii mamei pentru copii și al legăturii strânse dintre om și natură. Poezia a fost compusă în anul 1972 și a fost publicată pentru prima dată în volumul „Rugă pentru părinți” în anul 1974. De-a lungul timpului, a fost interpretată în diferite aranjamente muzicale și a devenit una dintre cele mai populare poezii în repertoriul multor cântăreți și interpreți din Republica Moldova și România.

---

Peste dealul de-aramă
Curge soare-asfinţit.
„Odihneşte-te, mamă, –
Pot rosti, în sfârşit.

Mai trăieşte la mine,
Sfânt-ţi grai să-l ascult.
Albei tale lumine
Închina-mă-voi mult.”

Ea se şterge cu mâna
De sudoare şi mit,
Acoperind cu ţărână
Chipul său ostenit.

Se încălzeşte cerul, mamă,
De la mâinile tale,
Se iluminează-n adânc,
Îşi linişteşte
Nemărginirea.
Iată o stea
S-a desprins de vecie
Topindu-şi făptura-n neant.
Dar nu de stele
Se pustieşte cerul,
Ci de mâinile tale
Căzând spre pământ.
Nimic, ah, mai îndepărtat
Ca cerul,
Ca adâncul de sus,
Fără de mâinile tale,
Mamă!

Rezumat extins la poezia Mama în câmp de Grigore Vieru

Poezia „Mama în câmp” de Grigore Vieru este un omagiu adus mamei și naturii, surprinse într-o imagine idilică, în mijlocul unui câmp. Poezia este compusă din patru strofe de câte patru versuri, fiecare dintre ele exprimând un sentiment diferit față de ceea ce este descris în versuri.

În prima strofă, poetul descrie câmpul, un loc încărcat de semnificație pentru el, întrucât a crescut în mijlocul naturii. În al doilea vers, mama este introdusă în peisaj, fiind reprezentată ca un simbol al iubirii și al îngrijirii. Aceasta este surprinsă într-o activitate deosebit de nobilă, aceea de a hrăni păsările, imagine care subliniază relația de armonie între om și natură.

În a doua strofă, poetul vorbește despre iubirea pe care o simte față de mama sa și despre importanța pe care o are aceasta în viața sa. Mama este prezentată ca un înger care îl ocrotește și îl îndrumă în viață. În ultimele două versuri, poetul exprimă recunoștința față de mama sa, subliniind importanța pe care o are aceasta în viața sa.

În a treia strofă, poetul folosește metafora mamei ca un izvor de apă curată și proaspătă, un simbol al purității și al vieții. Mama este descrisă ca o sursă de înțelepciune și învățături, care îi dăruiește copilului său cele mai prețioase daruri.

În ultima strofă, poetul descrie cum se simte în prezența mamei sale, sentimentul de liniște și pace interioară pe care îl simte când este în preajma acesteia. El compară acest sentiment cu cel pe care îl simte un cântăreț care se află într-un cor și care este împreună cu ceilalți membri ai acestuia. Poezia se încheie cu versul „Mama în câmp” care subliniază încă o dată importanța mamei și a naturii în viața omului.

În ansamblu, poezia „Mama în câmp” este un elogiu adus naturii și mamei, două elemente esențiale în viața omului și care trebuie prețuite și respectate. Poezia surprinde o imagine idilică a acestor două elemente, creând o atmosferă de pace și de armonie care ne transmite un mesaj de speranță și de optimism.