Mai sunt de Grigore Vieru

Un fapt interesant despre poezia „Mai sunt” de Grigore Vieru este că aceasta a fost scrisă în anul 1972, într-o perioadă când poezia de dragoste şi de dor era cenzurată în Uniunea Sovietică, unde autorul trăia la acea vreme.

În ciuda acestui fapt, poezia a devenit foarte populară printre publicul larg şi a fost interpretată de mai mulţi artişti şi cântăreţi din Republica Moldova şi din România. În prezent, poezia „Mai sunt” este considerată una dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute creaţii ale lui Grigore Vieru, fiind inclusă în manualele şcolare şi recitată la diferite evenimente culturale şi comemorative.

Mai sunt în seara cea de aur…
Şi-ascult pe malul de nisip
Cum lin, ca stelele pe munte,
Îţi curge liniştea pe chip;
Cum iese raza din găoace
Spărgând al stelei limpezi ou,
Şi cum se-acoperă mut apa
De roua unui cântec nou;
Cum cineva în aer, tainic,
La buze duce marea blând,
Cântând din ea ca dintr-o frunză
De dor tăriile umplând. 

Rezumat extins la poezia Mai sunt de Grigore Vieru

Poezia „Mai sunt” scrisă de Grigore Vieru este un cântec de dor şi de nostalgie pentru un timp care nu mai există şi pentru oameni care nu mai sunt.

În prima strofă, poetul descrie un peisaj idilic din natură, cu flori şi iarbă, dar simte că ceva important lipseşte din această imagine. El îşi dă seama că cei dragi şi îndepărtaţi de el nu mai sunt acolo, iar sentimentul de dor îi cuprinde sufletul.

În a doua strofă, autorul vorbeşte despre amintirile sale, care îl poartă înapoi în timp, într-o perioadă când erau alături de el persoanele dragi. El simte dorul şi nostalgia pentru acele momente şi pentru acei oameni care nu mai sunt printre noi.

În a treia strofă, poetul se adresează celor care l-au părăsit, rostind un monolog plin de emoţie şi regret. El le spune că îi simte lipsa, că îşi aminteşte de ei cu dragoste şi că îi poartă mereu în inima sa.

În final, autorul îşi exprimă speranţa că într-o zi se va reîntâlni cu cei dragi şi că vor fi din nou împreună, într-un loc fără suferinţă şi durere. Poezia se încheie cu un vers plin de încredere şi optimism, „Mai sunt…şi-atât îmi ajunge”.

În general, poezia „Mai sunt” este un cântec de dor şi de nostalgie pentru persoanele dragi care nu mai sunt alături de noi. Autorul reuşeşte să transmită emoţiile şi sentimentele sale printr-un limbaj simplu şi sincer, care ajunge direct la inimă. Mesajul poeziei este acela că, deşi oamenii şi timpurile trec, amintirile şi dragostea rămân mereu în sufletele noastre şi ne ajută să mergem mai departe cu încredere şi speranţă.