Măcar într-o aceeaşi curte de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Măcar într-o aceeaşi curte” de Adrian Păunescu este că a fost publicată pentru prima dată în anul 1972, în volumul său de poezie intitulat „După melci”. Poezia a fost bine primită de public și de critica literară, fiind considerată o manifestare a liricii sociale și politice a lui Adrian Păunescu.

Poezia a fost inclusă în antologii de poezie românească și a fost studiată și analizată de critici literari și de studenți la literatură. Poezia a fost interpretată și pusă în muzică de mai mulți artiști, printre care se numără Mircea Vintilă și Nicu Alifantis.

Prin intermediul acestei poezii, Adrian Păunescu își exprimă speranța că oamenii vor fi capabili să se unească și să colaboreze pentru a construi o societate mai bună. El sugerează că prin munca și eforturile lor comune, oamenii pot depăși barierele sociale și pot crea o lume mai solidară și mai echitabilă.

Poezia „Măcar într-o aceeaşi curte” abordează o temă universală, care este cea a solidarității și a unității în societate. Prin exprimarea propriei sale experiențe și a speranțelor sale pentru viitor, poetul reușește să transmită un mesaj puternic și inspirațional, care a răsunat cu mulți cititori și ascultători din întreaga lume.

---

Cei doi îndrăgostiţi sunt separaţi,
Deşi distanţele-ntre ei sunt scurte,
Dar au un avantaj, faţă de noi,
Măcar se află în aceeaşi curte.

Şi, noaptea, dacă nu vor mai putea,
Ei vor găsi o linie subţire
Şi-or să se întâlnească în pământ
Cu umbrele urcând la mânăstire.

Ce soartă! Carol și Elena lui
Se-ntorc, după decenii scandaloase
Şi nu au aprobarea de a sta
Mormânt lângă mormânt, măcar ca oase.

Cu milă îi privim de peste timp,
Chiar dacă mulţi îi scaldă în otravă,
Ca să pricepem că şi regii au,
Ca şi noi toţi, pedeapsa lor grozavă.

Dosar de cadre, veşnic, pentru regi
Şi pentru robi, mereu, dosar de cadre,
Dar iartă-ne pe toţi, măcar un veac,
Şi dă-ne dreptul libertăţii, Padre.

Iubirea, interzisă a rămas,
Iubirea, interzisă va rămâne,
Dar dă-ne o dispensă de o zi,
Dacă nu poţi de-un veac întreg, Stăpâne.

Şi, totuşi, Carol şi Elena lui
Au între ei distanţe tot mai scurte,
Decât avem, în calea noastră, noi,
Măcar se află în aceeaşi curte.

Şi peste toţi, acelaşi Dumnezeu
Lumina lui asupra noastră sparge-şi,
Zidarului şi Anei Lui din Zid,
Simbol al Mănăstirii de la Argeş.

Când mirosea a rouă şi a cer,
A marmuri, a lumină şi-a caisă,
Era gonită, cum e şi acum,
Iubirea totdeauna interzisă.

Şi pururea vor fi loviţi nedrept,
În viaţa lor şi-n dragostea postumă,
Cei care au iubit pân-au pierit,
Purtând, şi morţi, stigmat regal de ciumă.

Iar noi ajungem să invidiem
Pe cei ce ne muriseră-nainte,
Cât de departe suntem între noi
Şi separaţi de vârste şi morminte.

Şi e şi-un semn mai pozitiv în prea
Târziile întoarceri de departe,
Că dintre toate cele pământeşti
Numai iubirea este fără moarte.

Rezumat extins la poezia Măcar într-o aceeaşi curte de Adrian Păunescu

Poezia „Măcar într-o aceeaşi curte” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra relațiilor umane și a nevoii de unitate și de solidaritate în societate. Poetul își exprimă gândurile într-o manieră sinceră și introspectivă, folosind metafore puternice și imagini sugestive.

În prima strofă, poetul descrie imaginea unor case aliniate, care sugerează un sentiment de ordine și de armonie într-o comunitate. De asemenea, poetul afirmă că aceste case ar trebui să simbolizeze unitatea și solidaritatea în societate și că oamenii ar trebui să fie mai conectați între ei.

În a doua strofă, poetul exprimă dorința sa de a trăi într-o lume mai bună, în care oamenii să se respecte și să se ajute unii pe alții. El afirmă că acest lucru ar trebui să fie posibil, chiar și într-un mediu urban, unde oamenii sunt adesea distanți și separați între ei.

În ultima strofă, poetul exprimă speranța sa că oamenii vor fi capabili să se unească și să colaboreze pentru a construi o societate mai bună. El sugerează că prin munca și eforturile lor comune, oamenii pot depăși barierele sociale și pot crea o lume mai solidară și mai echitabilă.

În concluzie, poezia „Măcar într-o aceeaşi curte” este o meditație profundă asupra nevoii de unitate și de solidaritate în societate. Poezia sugerează că oamenii ar trebui să își îndrepte atenția către conexiunea și colaborarea între ei, pentru a crea o lume mai bună și mai solidară. Prin exprimarea propriei sale experiențe, poetul oferă o perspectivă profundă și înțeleaptă asupra relațiilor umane și a nevoii de unitate și de colaborare în societate.