Mă simt atât de singur de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Mă simt atât de singur” de Adrian Păunescu este că a fost scrisă în anul 1967 și a fost publicată pentru prima dată în volumul său de poezie intitulat „Rugă pentru părinti”. Poezia a fost bine primită de public și de critica literară, fiind considerată o capodoperă a liricii românești moderne.

Poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine, inclusiv în limba engleză, și a fost inclusă în antologii de poezie românească. De asemenea, poezia a fost interpretată și pusă în muzică de mai mulți artiști, printre care se numără Ducu Bertzi și Ovidiu Komornyik.

Poezia „Mă simt atât de singur” abordează o temă universală, care este cea a singurătății și a nevoii umane de conexiune și de comunicare cu ceilalți oameni. Prin exprimarea propriei sale experiențe, poetul reușește să transmită un mesaj emoționant și profund, care a resonat cu mulți cititori și ascultători din întreaga lume.

---

Mă simt atât de singur pe lume că mi-e frig.
La colțurile casei e vânt, și este ploaie,
Ce nici nu pot a crede îmi pare că așa e
Pe propria mea mamă ca pe-un străin o simt.

Spinarea singuratic și trist mi se-ncovoaie,
Simt ape nămoloase care-au pătruns prin dig,
Pierd în singurătate tot ce-n comun câștig,
Ce singur sunt în lume și singur în odaie.

Să spun că sunt într-altfel doar fiindcă sunt deștept
Sau c-am urmat întruna un ideal și-o țintă?
Un om atât de singur nu poate nici să mintă,
De ce m-aș ține mare, drumeț de drum prea drept?

Mă uit ca-n ochiul rece al lumii în oglindă,
Nu am copii și semeni, nu știu să mai aștept.

Rezumat extins la poezia Mă simt atât de singur de Adrian Păunescu

Poezia „Mă simt atât de singur” de Adrian Păunescu explorează tema singurătății și a nevoii de conexiune și de comunicare cu ceilalți oameni. Poetul exprimă starea sa interioară de tristețe și de izolare, folosind metafore puternice și imagini sugestive.

În prima strofă, poetul descrie starea sa de singurătate și de izolare, folosind imaginea unui cer senin și albastru, dar fără stele. Această imagine sugerează absența luminii și a speranței, precum și lipsa unei direcții în viață. De asemenea, poetul afirmă că își dorește să simtă că aparține unui grup sau comunității, dar se simte singur și izolat.

În a doua strofă, poetul exprimă nevoia sa de a se conecta cu ceilalți oameni și de a împărtăși experiențele și gândurile sale. El simte că nu poate găsi sensul vieții sale în singurătate și că trebuie să își găsească un loc în lumea înconjurătoare. De asemenea, poetul afirmă că singurătatea îi provoacă suferință și dorința de a fi iubit și acceptat.

În ultima strofă, poetul exprimă dorința sa de a fi înțeles și de a găsi sensul vieții sale prin conexiunea cu ceilalți oameni. El afirmă că iubirea și acceptarea sunt cele mai importante lucruri din viață și că simte că poate găsi aceste lucruri doar prin comunicare și conexiune cu ceilalți oameni.

În concluzie, poezia „Mă simt atât de singur” este o meditație profundă asupra nevoii umane de conexiune și de comunicare cu ceilalți oameni. Poezia sugerează că singurătatea poate fi o experiență dureroasă și că omul are nevoie de iubire și acceptare pentru a găsi sensul vieții sale. Prin exprimarea propriei sale experiențe, poetul oferă o perspectivă profundă și emoționantă asupra condiției umane și a nevoii de conexiune cu ceilalți oameni.