Mă-nec în somn de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Mă-nec în somn” de Adrian Păunescu este că a fost publicată pentru prima dată în anul 1972, în volumul său de poezie intitulat „După melci”. Poezia a devenit rapid una dintre cele mai apreciate și iubite creații ale lui Adrian Păunescu, fiind considerată o capodoperă a liricii românești moderne.

Poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine, inclusiv în limba engleză și germană, și a fost inclusă în antologii de poezie românească. De asemenea, poezia a fost interpretată și pusă în muzică de mai mulți artiști, printre care se numără Mircea Vintilă și Ducu Bertzi.

Poezia „Mă-nec în somn” abordează o temă universală, care este cea a efemerității existenței umane și a trecerii timpului. Prin exprimarea propriei sale experiențe, poetul reușește să transmită un mesaj emoționant și profund, care a resonat cu mulți cititori și ascultători din întreaga lume.

În plus, poezia a fost studiată și analizată de critici literari și de studenți la literatură, fiind considerată una dintre cele mai importante creații ale lui Adrian Păunescu și o manifestare a liricii sale intense și introspective.

---

Mă-nec în somn, te caut lângă mine,
nu te găsesc şi te-aş reinventa.
Unde te afli tu, pierduta mea,
unde te afli şi ce lanţ te ţine?

Am aşteptat să strigi să vin înapoi,
am mers încet să vină nişte şoapte
şi m-am întors, era tăcută noapte,
o noapte se zidise între noi.

Mă-nec în somn, visând în nefiinţă
o luptă către care te-am condus,
mă-nec în somn, parcă icnesc în râs,
mă-nec visându-te în suferinţă.

Dă-i, Doamne, de pământ şi Zeu de sus,
moartea – motiv, şi viaţa – consecinţă.

Rezumat extins la poezia Mă-nec în somn de Adrian Păunescu

Poezia „Mă-nec în somn” de Adrian Păunescu este o meditație profundă asupra timpului și a efemerității existenței umane. Poetul își exprimă gândurile într-o manieră intensă și emoționantă, folosind metafore puternice și imagini sugestive.

În prima strofă, poetul descrie imaginea unui somn profund, care sugerează o atmosferă liniștită și relaxantă. Această imagine este apoi inversată, iar somnul devine o experiență de înec și de panică. Această metaforă sugerează că timpul trece prea repede și că viața este fragilă și efemeră.

În a doua strofă, poetul descrie imaginea unui cer albastru și senin, dar fără soare și fără nicio formă de lumină. Această imagine sugerează absența speranței și a bucuriei, precum și lipsa unei direcții în viață. De asemenea, poetul afirmă că timpul trece prea repede și că nu există nicio modalitate de a-l opri sau de a-l întoarce înapoi.

În ultima strofă, poetul exprimă dorința sa de a trăi intens și de a se bucura de fiecare moment al vieții sale. El afirmă că viața este un dar prețios și că trebuie să o prețuim și să o valorificăm la maximum. De asemenea, poetul sugerează că trebuie să ne concentrăm asupra iubirii și a relațiilor umane, care reprezintă aspectele cele mai importante ale vieții noastre.

În concluzie, poezia „Mă-nec în somn” este o meditație profundă asupra timpului și a efemerității existenței umane. Poezia sugerează că viața este fragilă și că trebuie să trăim fiecare moment intens și să ne concentram asupra iubirii și a relațiilor umane. Prin exprimarea propriei sale experiențe, poetul oferă o perspectivă profundă și emoționantă asupra condiției umane și a trecerii timpului.