Adrian-paunescu

„Mă faceți să și râd” inițial în anul 1975 în revista „Echinox”, dar a fost interzisă ulterior de către cenzura comunistă, din cauza criticilor pe care le aducea regimului și societății. Cu toate acestea, poezia a circulat subteran printre oamenii care se opuneau regimului comunist și a devenit un simbol al contestării autorității.

După Revoluția din 1989, poezia a fost republicată și a devenit una dintre cele mai cunoscute creații ale lui Adrian Păunescu. Aceasta a fost considerată o critică acută la adresa regimului comunist, dar și o reflectare a dezamăgirii și frustrării resimțite de mulți români în acea perioadă.


Mă faceți să și râd, cât sunt de trist,
Când din infernul minții voastre iese
Stupidul zvon că mi-ar fi dor de ea,
Din nu știu ce meschine interese.

Dar ea n-are nici aur, nici averi,
Nici nu semnează-n dreptul vreunei sume,
Ea este numai spirit și prăpăd,
Cea mai săracă fată de pe lume.

Ea are stil și-n felul de-a-mpleti
Și hachițe, și haruri, femeiește,
Ea are Dumnezeu și remușcări,
Ea, propriu-zis, există și iubește.

Ce aș putea, iubind-o, să câștig,
Decât acces la ceruri și la dramă?
Ea nu e manechin de niciun fel
Și nici marionetă de reclamă.

Mă faceți să și râd, atât cât plâng,
Și vă declar, în ultima erată,
Că, și în nebunia ei de azi,
Ea e profundă și adevărată.

Sunt profitor, un profitor abject!
De restul lumii voastre mă desparte
Într-adevăr, meschinul interes
Că fără ea, sunt condamnat la moarte.

Rezumat extins la poezia Mă faceți să și râd de Adrian Păunescu

Poezia „Mă faceți să și râd” scrisă de Adrian Păunescu este un comentariu satiric la adresa societății românești din perioada comunistă și a unor obiceiuri și mentalități care au persistat și după căderea regimului.

În poem, Păunescu descrie situații în care se simte constrâns să râdă de ceea ce se întâmplă în jurul său, deși ar fi preferat să fie trist sau mâhnit. El menționează diferite personaje și situații, cum ar fi un profesor de istorie care îi învață pe elevi să „citească între rânduri” și să „gândească liber”, dar care nu are voie să critice Partidul Comunist, sau un jurnalist care „denunță corupția” dar primește plicuri cu bani pentru a tăcea.

De asemenea, Păunescu face referire la diferitele ipocrizii ale societății, cum ar fi faptul că oamenii se plâng de nivelul scăzut al traiului, dar își cumpără mașini scumpe și case mari pentru a-și impresiona vecinii.

În final, autorul își exprimă dezamăgirea și frustrarea față de aceste situații și mentalități, dar afirmă că, indiferent de asta, el va continua să râdă, să glumească și să se distreze, în speranța că oamenii vor învăța să se schimbe și să evolueze într-o direcție mai bună.

Prin această poezie, Păunescu își exprimă o perspectivă critică asupra societății și a regimului comunist, dar și asupra unor aspecte negative care au continuat să persiste în România și după aceea. Poezia este o critică satirică, dar nu lipsită de umor și ironie, și își propune să provoace o reflecție în legătură cu valorile și mentalitățile care ar trebui să guverneze o societate sănătoasă.


Informații adiționale despre Adrian Păunescu

Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Adrian Păunescu pe povesti-online.com. Citeste mai mult despre Adrian Paunescu pe Wikipedia.

A debutat ca autor literar în anul 1960. Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani deși a fost născut în Basarabia.