Lupul şi Potaia de La Fontaine

Fabula „Lupul și Potaia” (Le loup et la cigogne) de La Fontaine este o poveste despre răzbunare, care a fost publicată pentru prima dată în 1678.

Lupul și Potaia erau prieteni buni, dar Lupul era mereu laudă și făcea glume despre Potaie și despre mâncarea servită de ea. În cele din urmă, Potaia i-a pregătit o cină specială Lupului, dar într-un mod răzbunător: i-a servit mâncarea într-un vas înalt și subțire, astfel încât Lupul nu a putut să mănânce din el, iar Potaia a putut să mănânce fără probleme.

În final, Lupul a realizat greșeala și și-a cerut scuze. Fabula subliniază ideea că răzbunarea nu este o soluție constructivă și că ar trebui să fim atenți la felul în care ne comportăm cu alții, dacă dorim să menținem prieteniile noastre.

---

Un Lup pe cât de lacom pe-atâta de nătâng,
Croit pe nerozii şi boroboaţe,
S-a întâlnit odată cu o Potaie-n crâng
Şi bucuros se pregătea s-o-nhaţe.
– Vrei să mănânci o javră prăpădită?
Mai bine-ar fi (îi zise) să mă laşi.

Stăpânii mei odrasla îşi mărită
Şi, vrând, nevrând, şi eu mă mai îngraş…
El o crezu şi săvârşi trăsnaia,
Iar când veni să-şi caute potaia,
Ea îi răspunse iute din poiată:
– Aşteaptă-ne că vom veni îndată
Eu şi Străjerul curţii
Şi cred că-ţi vei cunoaşte saţiul burţii!

(Vorbea de un Dulău de lângă glugă
Ce mai pusese lupi ca el pe fugă…)
Nu-şi cunoştea prea bine meseria
Cumătrul Lup, dar şi-a văzut prostia
Şi, salutând Dulăul, o şterge spre ponoare…
(Noroc măcar că prostul e iute de picioare!

Rezumat extins la fabula Lupul şi Potaia de La Fontaine

Fabula „Lupul şi Potaia” de Jean de La Fontaine este o poveste despre încredere, trădare şi consecinţe nedorite. Potaia, care era un câine de vânătoare, se alătură unui grup de lupi care îi promit că va fi unul dintre ei şi îi vor fi tovarăşi de nădejde. Lupii îl încurajează să îi însoţească în vânătoare şi îi promit că vor împărţi prada împreună.

Potaia îşi dă seama prea târziu că lupii nu aveau de gând să împartă prada cu el, ci îl atrăseseră acolo doar ca să-l mănânce. Câinele este salvat în cele din urmă de stăpânul său, care vine în căutarea lui. Potaia îi mărturiseşte stăpânului său că a fost înşelat şi îşi cere iertare pentru încrederea acordată lupilor.

Fabula sugerează că încrederea nu ar trebui acordată oricui, ci numai celor care o merită. De asemenea, subliniază importanţa loialităţii şi a prieteniei adevărate, în opoziţie cu trădarea şi egoismul.