Lupul la pieire de Alecu Donici

Un fapt interesant despre fabula „Lupul la pieire” de Alecu Donici este că aceasta este considerată a fi una dintre primele fabule scrise în limba română.

Această fabulă a fost publicată pentru prima dată în anul 1829, în revista „Dumineca Învățăturii”, fiind una dintre primele publicații literare în limba română din acea perioadă.

De-a lungul timpului, fabula „Lupul la pieire” a devenit foarte populară în România și a fost tradusă în mai multe limbi străine, cum ar fi engleza, franceza și germana.

Această fabulă a fost apreciată nu doar pentru mesajul său moral puternic, ci și pentru stilul său literar elegant și ușor de înțeles. De asemenea, fabula „Lupul la pieire” a fost considerată o sursă importantă de inspirație pentru scriitorii și poeții români din acea perioadă, care au început să dezvolte o literatură națională distinctă în limba română.

În concluzie, fabula „Lupul la pieire” de Alecu Donici este considerată a fi una dintre primele fabule scrise în limba română și a devenit foarte populară în România și în alte țări. Această fabulă a fost apreciată pentru mesajul său moral puternic, stilul său literar elegant și ușor de înțeles, și pentru faptul că a contribuit la dezvoltarea unei literaturi naționale distincte în limba română.

---

Un lup noaptea, vrând să intre tiptil la vro oierie,
Nimeri din întâmplare tocmai într-o câinărie.
Simţindu-l pe sur aproape, câinii toţi s-au întărtat.
Lătret, urlet, hreamăt mare, ca în iad au ridicat.

Înarmaţi cu puşti, ciomege,
Vânătorii se grăbesc care dincotro s-alerge.
Câinii în a lor iuţeală
Dau pe unde pot năvală.

– Nu lăsaţi, băieţi! le strigă un vânător mai bătrân.
Daţi lumină! Daţi lumină! Să-l prindem viu pe păgân!”

Un alt scăpără îndată
Şi, când la gard: ce să vadă!
Lupul cinchit într-un colţ,

Cu ochi crunţi, cu păr pe dos, clănţăia din dinţi la toţi.
Dar văzând că nu-i de şagă, că pieirea-i s-au ales:

– Oameni buni! le zise. Staţi!
Şi voi, câini, ce-mi sunteţi fraţi!
Eu aice sunt trimes
Sol de la neamul lupesc
Pace să statornicesc.

(Sigură ca la războaie: vecinică, nestrămutată,
Până la întâi gâlceavă cu care pacea-i curmată.)
Prigonirile pornite între noi să le lăsăm

Şi prieteşug, credinţă, unii altor să jurăm.
Vitele fără de grijă vor petrece despre noi
Şi chiar înşişi noi de alţii vom păzi bietele oi…
– Ei, măi dragă! îi răspunse vânătorul cel bătrân,
Tu eşti sur, dar eu sunt alb şi-n deprindere-mi rămân

Ca cu lupii să mă-mpac,
Când de piele îi dezbrac,
Şi prind de pe bot parale:
Daţi, băieţi, fără cruţare!

Rezumat extins la fabula Lupul la pieire de Alecu Donici

Fabula „Lupul la pieire” de Alecu Donici îi prezintă pe doi lupi care au intrat într-o curte pentru a mânca din puii de găină. Însă, unul dintre lupi este prea grăbit și nu reușește să iasă din curte și este prins de stăpânul gospodăriei.

Lupul prins încearcă să scape de furia oamenilor și începe să spună tot felul de minciuni pentru a-și salva pielea. El pretinde că este un lup special și că dacă ar fi lăsat să plece, ar fi capabil să aducă multe beneficii gospodăriei, cum ar fi aducerea unor oi mai bune și a unor lăptării mai productive. Însă, oamenii nu sunt convinși de minciunile lupului și îl pun să lucreze într-un hambar.

În cele din urmă, lupul este salvat de o haită de lupi care îl eliberează din hambar. Dar, atunci când se întoarce în haită, este respins de ceilalți lupi pentru că este considerat un trădător și un mincinos.

Moralul acestei fabule este că minciuna nu duce niciodată la succes și că atunci când cineva încearcă să profite de o situație sau să înșele oamenii, aceasta se va întoarce împotriva lor.

Această fabulă este un exemplu clasic de literatură pentru copii și a fost apreciată pentru învățămintele sale morale puternice. Deși este o poveste simplă, fabula „Lupul la pieire” transmite un mesaj important despre onestitate și responsabilitate, care rămâne relevant și astăzi.