Lumini de amurg de Elena Farago

Lumini de-amurg, maiestre beteli
Ce se ivesc, furis, prin stor,
Si cresc si curg, unite-n pilc luminator,
Sau se-ntretaie,
Si luneca, razlete, prin umbra din odaie,
Pin’ se izbesc in cale de-un lucru lucitor,
Si iar se string si se resf ring,
De pare ca atunci rasar
in pletele-minuni, ce par o scama de curcubeu.
Cum se resfirasi jurul meu
Pe carti, pe zid,
Pe-un vas de flori, pe-o rama
De vechiul argint din care,
Ca retrezit la viata de razele fugare,
Ce l-au impodobit,
Zimbeste-un mort iubit
Si-n ginduri imi recheama
Un drag amurg din vremi.

Fiti binecuvintate
Lumini din tristul astazi
Ori din nemaiuitate
Amurguri dragi din vremi

Fiti binecuvintate,
Lumini de-amurg, ce-n picla durerii
Mi-ati razbit farimi de curcubeie,
Si mi-ati impodobit
De-atitea ori sfioasa, mocnita-nfatisare
A lucrurilor scumpe, pe care o piaza-rea
Si-a apasat cu-ncetul haina imbratisare
Ce-a-ntiparit si-n ele ceva din tinga mea.

Rezumat extins la poezia Lumini de amurg de Elena Farago

Poezia „Lumini de amurg” scrisă de Elena Farago este o meditație poetică asupra timpului și a efemerității existenței umane. Poeta explorează ideea că viața este efemeră și că timpul trece neîntrerupt, lăsând în urmă doar amintiri și o moștenire fragilă. În timp ce soarele apune și lumina începe să se estompeze, poeta meditează asupra trecerii timpului și asupra frumuseții efemere a momentului prezent.

Poezia este structurată în trei strofe cu versuri regulate și rimă încrucișată. În prima strofă, poeta descrie imaginea unui apus de soare, subliniind fragilitatea și efemeritatea momentului prezent. În a doua strofă, ea reflectă asupra trecerii timpului și asupra efemerității existenței umane, sugerând că viața este o scurtă călătorie pe acest pământ și că fiecare dintre noi trebuie să găsească propria cale în viață. În ultima strofă, poeta afirmă că fiecare moment este prețios și că trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă, indiferent de cât de efemeră ar fi.

Poezia este scrisă într-un ton introspectiv și meditativ, iar imaginile evocate de poeta creează o atmosferă de melancolie și nostalgie. Tema timpului și a efemerității existenței umane este una centrală în poezia lui Elena Farago, iar această poezie explorează cu sensibilitate și eleganță acest subiect universal.