Lumânărica de George Coşbuc

Un fapt divers interesant despre poezia „Lumânărica” de George Coșbuc este acela că aceasta a devenit o poezie foarte populară în România și în alte țări de limbă română, fiind considerată una dintre cele mai frumoase poezii scrise de Coșbuc. Poezia este foarte apreciată pentru meditația sa profundă și emoționantă asupra efemerității vieții și a naturii, sugerând că toate lucrurile sunt trecătoare și că trebuie să ne bucurăm de momentele speciale ale vieții, chiar și atunci când acestea sunt efemere.

Mesajul său universal despre fragilitatea vieții rămâne actual și astăzi, făcând din această poezie o creație poetică deosebit de valoroasă și relevantă pentru toți cei care iubesc poezia și caută înțelegerea sensului vieții. De-a lungul timpului, poezia a fost citată și adaptată de către mulți artiști și scriitori, devenind o sursă de inspirație și de meditație pentru mulți oameni.

---

Râd cu toţii! Singur mortul
Tace-aşa pe loc.
Vine-o fată, pune ortul
Mortului pe piept, sub cruce,
O sărută şi se duce
Să se înşire-n joc.
 
Patruzeci de mâni aşteaptă
Focul călător:
Ce primeşte mâna dreaptă
Cealaltă mână-alungă –
Vezi abia o roşie dungă
Dintr-un punct în zbor.
 
Dar zburând, slăbeşte focul
Aripile-i scad,
Se înghionteşte întruna locul
Până n-o să mai rămână:
Cui i se va stinge-n mână
Ţandăra de bord?
 
Dar ea zboară, zboară-n pace.
Grabnic într-un glas
Colo-n colţ: – „Ei, na-ţi-o, drace!”
Şi-ntr-aceeaşi clipă unul
Mai din dos: – „Ei, vezi nebunul,
Mi-o azvârlit-o în nas.”
 
– „Petre, tu? Hai, scoate banul
Sună-l să-l vedem.
Ce-ai tu, Petre, cu tărâmul?”
– „O să-mi fie naş, cumetre.”
– „Las’ că ştim! Eşti vrednic, Petre,
Vrednic să te bem.”
 
Sună banul pe comoară –
Şi din nou la gard
Zboară, tot mai mică, zboară
Ca un fulg lumânărica,
Multe, multe mâni, de frica
Stingerii, se ard.
 
Sfârâie făclii aprinse
Lângă mort acum.
Numai gâturi vezi întinse,
Numai ochi pierduţi cu firea,
Stând ţinti în urmărirea
Flăcării de drum.
 
Iat-o, nu-i! aşa-i de slabă:
Dar deodată ce-i?
Nu ştiu care drac de babă,
Stând pe vatră sus, ca ţapul
Ca să vadă peste capul
Altora femei.
 
S-a plecat prea mult, să vadă
Şi, deodată, hu!
Şi nu singură să cadă,
A mai tras cu ea vreo două –
Ce să vă mai spun eu vouă
Hohotul ce fu!
 
Haide! S-a stins lumânărica.
Zarvă-ntre femei:
– „Aoleu, e la Florica!”
– „Nu-i la ea; e la Ileana.”
Iar flăcăii trag cu geana,
Râd apoi şi ei.
 
Râd cei moşi cu albe plete,
Iar Ileana-i foc.
Hohoteşte-un stol de fete,
Iar nevestele s-adună;
– „Vino, fă, nu fi nebună,
Vezi că-i numai joc.”
 
Şi cum stă proptit în coate,
Unul din bătrâni,
Cel mai mare domn pe toate,
Până şi pe-un fir de sare,
Dacă dă cel sfânt şi-l are,
Ia nuiaua-n mâni:
 
– „Haide, şi de ţi-or pune fato,
Braţul după gât,
O să-i răspopesc, că iat-o!
Am porunci de la vlădică:
Cine nu mi-o şti de frică
Nu mi-o şti, şi-atât!”
 
De-aş putea eu spune fostul
Cum a fost întreg,
Meşter, neică, mi-ar fi rostul!
Poate-aş isprăvi pe gheme
Până mâni cam pe-astă vreme,
Ei, dar nu mă leg!
 
Dintr-o vorbă hohot iese,
Hohot dintr-un semn,
Stau urcaţi acum pe mese,
Pe cuptor, pe unde-apucă
Şi nevrând găsesc s-aducă
Râsului îndemn.
 
Singur mortu-n sfânta-i pace
Doarme somnul lui –
Să te miri de el că tace!
Iar lumânărica zboară,
Râde-n drumul ei uşoară,
Iat-o iar că nu-i.
 
Las’ să doarmă-n pace mortul,
Om fără noroc!
Vine-o fată, pune ortul
Mortului pe piept, sub cruce:
O sărută şi se duce
Să se înşire-n joc.

Rezumat extins la poezia Lumânărica de George Coşbuc

Poezia „Lumânărica” scrisă de George Coșbuc este o creație poetică de o mare sensibilitate, care surprinde frumusețea și efemeritatea vieții și a naturii, prin intermediul unei lumânări care se aprinde și se stinge.

Poezia începe cu o descriere poetică a unui peisaj natural, sugerând liniștea și frumusețea naturii. În continuare, poetul introduce personajul principal al poeziei, o lumânărică care se aprinde și se stinge, precum o viață umană efemeră.

În poezie se întâlnește o descriere poetică a lumânăricii care arde puternic și luminează întunericul, dar care, în același timp, este vulnerabilă și trecătoare. Coșbuc sugerează că lumânarea reprezintă simbolul vieții, care strălucește puternic în lumina sa, dar care este, în același timp, fragilă și efemeră.

Poezia continuă cu o meditație poetică asupra efemerității vieții umane și a naturii înconjurătoare, sugerând că toate lucrurile sunt trecătoare și că nimic nu durează veșnic. În poezie se întâlnește o descriere poetică a contrastului dintre frumusețea lumânăricii care arde și trecerea ei inevitabilă.

În final, poetul sugerează că trebuie să ne bucurăm de frumusețea și lumina vieții, chiar și atunci când aceasta este efemeră și trecătoare. El exprimă dorința de a păstra aceste momente speciale în amintirile noastre și de a le împărtăși cu ceilalți.

În concluzie, poezia „Lumânărica” de George Coșbuc este o meditație poetică asupra frumuseții și efemerității vieții și a naturii. Poezia subliniază importanța de a ne bucura de momentele speciale ale vieții, chiar și atunci când acestea sunt trecătoare și efemere, precum lumânarea care se aprinde și se stinge. Mesajul său universal despre fragilitatea vieții și importanța de a ne bucura de momentele sale speciale rămâne actual și astăzi, făcând din această poezie o creație poetică sensibilă și emoționantă.