Lemn de foc de Adrian Păunescu

Un fapt divers interesant despre poezia „Lemn de foc” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în volumul de poezii intitulat „De dragoste și de dor”, apărut în anul 1972. Acest volum a fost considerat unul dintre cele mai importante și influente volume de poezie din perioada comunistă, iar poezia „Lemn de foc” a fost una dintre cele mai populare și apreciate poezii din acest volum.

De asemenea, poezia „Lemn de foc” a fost interpretată și adaptată de către numeroși artiști și interpreți, atât în România, cât și în străinătate. Printre cei mai cunoscuți interpreți ai acestei poezii se numără cântărețul Mircea Vintilă și grupul de muzică folk Phoenix, care au creat cântece inspirate de versurile lui Păunescu.

Mai mult decât atât, poezia „Lemn de foc” a rămas una dintre cele mai populare și iubite creații ale lui Adrian Păunescu, iar versurile sale sunt adesea citate și recitate de către iubitorii de poezie din România și din alte țări.

---

Şi va veni o vreme, când toate se vor spune
Şi ce-i banalitate, va deveni minune,
Şi va urca iubirea la rangul ei cel mare
Şi am să vin la tine, să cad de pe picioare.

Şi ca să-mi fie bine, eu cred că e mai lesne,
Să fiu copac în lume, să port pământ pe glezne
Şi încă de cu toamnă, de toamna ce-o să vină
Să pot intra sub iarbă, să capăt rădăcină…

Şi când se lasă noaptea pe noi, ca o arsură,
Cu florile nebune, să te sărut pe gură…
Tu însuţi mă vei pune pe foc, cum se cuvine
Dar când voi arde-n sobă, voi fi din nou cu tine.

Şi n-ai să ştii, probabil, prin crivăţul de sânge,
De ce se uită focul în ochii tăi şi plânge.

Rezumat extins la poezia Lemn de foc de Adrian Păunescu

Poezia „Lemn de foc” de Adrian Păunescu este o creație poetică plină de simbolism și metafore, care explorează semnificația profundă a focului și a lemnului. Poezia începe prin a evoca imaginea unui foc arzând în șemineul casei, iar protagonistul contemplă flăcările și scânteile care se ridică în aer.

Poezia continuă prin a explora semnificația simbolică a focului și a lemnului, care sunt prezentate ca fiind mai mult decât simple elemente naturale. Focul este descris ca fiind o forță vie și puternică, care poate distruge sau purifica, în timp ce lemnul este prezentat ca fiind un simbol al naturii și al vieții.

Păunescu utilizează o serie de metafore și comparații poetice pentru a sublinia semnificația profundă a focului și a lemnului. De exemplu, focul este comparat cu o „inimă vie” sau cu „o lume în miniature”, în timp ce lemnul este comparat cu „oasele pământului” sau cu „cei rătăciți”.

În final, poezia se concentrează pe semnificația umană a focului și a lemnului, sugerând că aceste elemente pot fi utilizate pentru a transmite mesaje și emoții. Păunescu sugerează că prin intermediul lemnului și a focului, oamenii pot comunica cu natura și cu ceilalți oameni, precum și cu propriile lor emoții și gânduri.

Poezia „Lemn de foc” de Adrian Păunescu reprezintă un apel la valorificarea și aprecierea elementelor naturale, precum și la conectarea cu propriile noastre emoții și cu ceilalți oameni din jurul nostru.