Ana-blandiana

Un fapt interesant despre poezia „Lasă-mi, toamnă …” de Ana Blandiana este că a fost publicată în 1972, în perioada comunistă din România, când cenzura era foarte strictă și poeții erau adesea supuși controlului guvernamental.

Deși poezia nu conține critici explicite la adresa regimului, este interpretată adesea ca o expresie a dorinței de libertate și de păstrare a trecutului într-un context politic în care memoria colectivă era suprimată și înlocuită cu ideologie oficială. Poezia a devenit o emblemă a rezistenței culturale împotriva regimului comunist și a făcut parte dintr-un val de poezie simbolistă și de protest care a marcat literatura română din acea perioadă. „Lasă-mi, toamnă …” de Ana Blandiana.


Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

Rezumat extins la poezia Lasă-mi, toamnă … de Ana Blandiana

Poezia „Lasă-mi, toamnă …” de Ana Blandiana este o meditație lirică asupra trecerii timpului și a schimbării sezonale din toamnă. Poezia este scrisă în versuri libere și este alcătuită din șapte strofe, fiecare cu trei versuri.

În prima strofă, poeta roagă toamna să îi lase „frunza ce-a mai rămas”, simbolizând amintirile și experiențele trecutului său. Ea exprimă dorința de a-și păstra trecutul și de a-l aduce în prezent.

În a doua strofă, poeta face o comparație între toamnă și tinerețea ei, sugerând că amândouă sunt trecute și că trecerea timpului este inevitabilă. Ea observă cum frunzele căzute se descompun și se transformă în pământ, reflectând asupra efemerității vieții.

În strofele următoare, poeta continuă să mediteze asupra trecerii timpului și asupra schimbării sezonale. Ea observă cum „vântul se așterne” și cum „soarele se lasă”, sugerând o liniște și o încetinire a ritmului vieții. Ea se gândește la „ce-a fost odată” și la faptul că totul trece, dar în același timp, ea își amintește de momentele fericite ale trecutului său.

În ultimele două strofe, poeta își exprimă dorința de a rămâne în contact cu natura și cu trecutul său. Ea spune că își dorește să se odihnească „în umbra unui gând”, să asculte „ploaia cum bate”, și să simtă „cum încet-încet / viața o ia la vale”. În final, poeta se retrage în liniște și meditație, conștientă de trecerea timpului și de faptul că totul trece, dar în același timp încă conectată la amintirile și experiențele sale trecute.

Informații adiționale poezii Ana Blandiana

Ana Blandiana este o scriitoare, autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi și luptătoare pentru libertate civică din România.

De-a lungul anilor, Ana Blandiana a întreprins — ca invitată a unor universităţi, academii, organizaţii culturale — mai multe călătorii de documentare şi studiu în diverse ţări europene şi a participat la congrese şi festivaluri de poezie.