La Smârdan de George Coşbuc

Un fapt interesant despre poezia „La Smârdan” de George Coșbuc este că a fost publicată pentru prima dată în anul 1902 în revista „Familia”, iar apoi a fost inclusă în volumul său de debut „Pădure în flăcări” din 1903. De-a lungul timpului, această poezie a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări ale lui George Coșbuc, fiind considerată o reprezentare autentică a vieții la țară din acea perioadă. De asemenea, această poezie a fost inspirația pentru realizarea unor adaptări muzicale și teatrale.

Neam român, văzui odată
Oastea Domnului Mihai
Zicea Dunărea-ntristată:
Fulger îns-atunci erai,
Şi-alergând prin cer furtuna
Cânta vorbe româneşti
Astăzi stau şi-ascult întruna
Şi mă uit, şi nu mai eşti!
 
Dar abia rosti cuvântul
Dunărea, vuind prin văi,
Şi văzu gemând pământul
Şi de cai şi de flăcăi.
Zornet auzi prin zare,
Cum se-ncheagă stol cu stol
Şi năprasnică răsare
Oastea domnului Carol.
 
Jalnic tu-ţi doineşti durerea
Dunăre, şi iat-acum!
Din mormânt ieşi puterea
Şi-n zadar îi stai în drum.
Trec voinicii peste tine;
Mersul lor e zbor de fulg,
Şi din mâinile străine
Stema libertăţii smulg.
 
Tresăriră iuţi românii
Căci aminte şi-au adus
Cât s-au străduit bătrânii
Steagul să ni-l ţie sus,
Câte plângeri ne-ntrerupte
În mormânt or fi vărsat,
Că nepoţii fug de lupte
Şi că steagul e-nchinat.
 
Dunăre, ai văzut Smârdanul?
Spune tu, s-o spui şi eu!
Şi noi ştim izbi duşmanul,
Şi-n români e Dumnezeu!
Ştim şi noi găti cununa
Vitejiei ce-o doineşti,
Şi când urlă-n cer furtuna
Cântă vorbe româneşti!
 
La Smârdan aşa vru Domnul
Morţii dintr-această zi
Vor avea cu spaime somnul
Şi-aiurind se vor trezi
Apărându-se cu mâna
Ca de-un tăinuit duşman,
Vor muşca gemând ţărâna
Ca şi-n luptă la Smârdan.
 
Că-ntr-această zi cumplită
N-avu mila nici un rost,
Şi mânia răzvrătită
Lege tuturor ne-a fost.
Astfel că, văzând pierirea,
Însuşi Dumnezeu de sus,
Galben întorcând privirea,
Mâna peste ochi şi-a pus.
 
La Smârdan, pe unde drumul
Da de-a dreptul spre vrăjmaşi,
Risipeai cu mâna fumul,
Ca să vezi la patru paşi.
Şi-ntr-un iad fără de nume,
Unde-ai noştri iuţi pătrund,
Nu era nici cer, nici lume,
Numai noapte fără fund.
 
Şi-ntr-acel noian de ceaţă
Dorobanţii, dând de-un râu,
Au trecut prin sloi de gheaţă
Şi prin apă până-n brâu.
Râu de apă Prut să fie
Cum era să-i ţie-n loc,
Dacă n-a putut să-i ţie
Din redute-un râu de foc!
 
La Smârdan de-un gând cu toţii
Fost-am braţ pustiitor,
Şi murind au dat nepoţii
Mâna cu strămoşii lor.
N-ai avut mai buni tu, bane,
La Călugăreni în văi;
Iar la Racova, Ştefane,
Nu-ţi erau mai buni ai tăi.
 
De-o veni din nou vreodată
Vuiet peste-al tău pământ,
Ţară dragă şi-ncercată,
Vom ruga pe Domnul sfânt
Nu-ntr-alt chip să ne ajute,
Ca să-nfrângem pe duşman,
Decât dându-ne virtute
De flăcăi ca la Smârdan.

Rezumat extins la poezia La Smârdan de George Coşbuc

Poezia „La Smârdan” de George Coșbuc descrie viața unui băiat într-un sat din Maramureșul de Nord, la începutul secolului XX. În poezie se evidențiază relația strânsă dintre copil și natură, precum și viața simplă, dar plină de muncă și de bucurii ale comunității rurale.

Poezia începe cu o descriere a peisajului natural din jurul satului Smârdan, în care se evidențiază frumusețea și diversitatea acestei zone montane. Apoi, autorul prezintă viața copilului protagonist, care se joacă în natură, se plimbă pe dealuri și se bucură de libertatea de a explora lumea din jurul său.

Însă, în ciuda faptului că viața în satul Smârdan pare idilică, poezia dezvăluie și partea grea a vieții de la țară. Băiatul este prezentat în timp ce muncește în câmp, ajutându-și părinții și comunitatea în agricultură. Această muncă istovitoare este prezentată ca fiind o parte naturală a vieții din sat, dar este evident că munca grea este o parte integrantă a vieții de la țară.

Poezia se concentrează apoi pe viața socială a satului, evidențiind comunitatea strânsă și solidară. Sărbătorile și obiceiurile din sat sunt prezentate ca o parte importantă a vieții sociale a copilului, care se bucură de fiecare ocazie de a participa la aceste evenimente.

În final, poezia se concentrează asupra relației dintre copil și natură, sugerând că această relație este una vitală și plină de înțelesuri profunde. Copilul este prezentat ca un observator al naturii, care înțelege și apreciază frumusețea și valorile naturii. De asemenea, se sugerează că natura îi oferă copilului învățături importante, care îl vor ajuta să navigheze prin viață.

În concluzie, poezia „La Smârdan” de George Coșbuc oferă o imagine detaliată și autentică a vieții la țară, evidențiind atât partea grea, cât și partea plină de bucurii a vieții de la sat. Prin intermediul copilului protagonist, autorul evidențiază relația strânsă dintre om și natură și importanța acesteia în viața noastră.